EnRoРу
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Victoriei și Zilei Europei
Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Victoriei și Zilei Europei

Stimați locuitori ai raionului Dubăsari,
Dragi veterani și urmași ai eroilor căzuți la datorie,
La data de 9 mai marcăm o zi cu o profundă încărcătură istorică și spirituală – o zi în care comemorăm sacrificiul celor care au luptat pentru pace și, totodată, celebrăm valorile unității și solidarității europene.
La 81 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, aducem un omagiu eroilor care, prin curaj și sacrificiu suprem, au redat lumii speranța și libertatea. Datoria noastră este să păstrăm vie memoria lor și să transmitem generațiilor viitoare lecțiile păcii, demnității și umanității.
În același timp, Ziua Europei ne amintește că unitatea, cooperarea și respectul reciproc sunt temelia unui viitor sigur și prosper. Valorile europene – libertatea, democrația și respectul pentru om – reprezintă repere importante pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru binele fiecărei comunități.
Dragi cetățeni,
Adevărata putere a unei societăți se regăsește în unitatea oamenilor săi, în solidaritate și în grija față de aproapele nostru. Raionul Dubăsari a demonstrat mereu că este o comunitate a oamenilor demni, care știu să prețuiască pacea și libertatea.
În numele Consiliului Raional Dubăsari și al meu personal, vă adresez sincere urări de sănătate, pace și bunăstare. Să păstrăm respectul pentru trecut și încrederea într-un viitor prosper, construit prin muncă, înțelegere și responsabilitate,aici la noi acasă.
Cinste eroilor noștri! La mulți ani, Republica Moldova!
Cu deosebit respect,
Sergiu GRIGORIEV
Președintele Raionului Dubăsari

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Victoriei și Zilei Europei - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta