La data de 23 aprilie 2019 s-a desfășurat seminarul raional cu directorii adjuncți responsabili de activitățile educative cu genericul ,,Educația parentală sau cum putem ajuta părinții în educarea copiilor". Agenda seminarului a inclus atât teorie, cât și activități practice ce pot fi utilizate la ședințele cu părinții, prezentate de către În perioada lunii aprilie curent Serviciul de asistenţă psihopedagogică a vizitat instituţiile de învăţământ preuniversitar : gimnaziul Oxentea şi Ustia în scopul evaluării şi reevaluarii complexe şi multidisciplinare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Echipa SAP a oferit sprijin personalizat şi individualizat reeşind din particularităţile individuale ale copiilor. Conform demersului Conform planului de activitate pedagogul Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică a realizat o vizită de lucru în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” Coşniţa. Scopul acestei vizite a fost de a asista la ore în clasele în care învaţă elevi cu cerinţe educaţionale speciale, de a monitoriza implicarea acestor elevi în procesul S.A. „RED-Nord” anunță, pentru perioada 30.04–03.05.2019, deconectări ale energiei electrice în mai multe localități din raionul Dubăsari.
În legătură cu reconstrucţia liniilor electrice (demontarea liniei vechi şi montarea liniei noi) și a lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie se va întrerupe energia electrică:
30.04-03.05.2019: s. Pîrîta (parțial) – 08:00-17:00.
2 mai 2019: Fenomenul prognozat- înghețuri
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, noaptea pe 23 aprilie, izolat la suprafața solului se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-3°С.
Iurie CIBUC,
Ofițer superior al SPC a SSE Dubăsari
Timpul este nemilos…
La data de 20 Aprilie, la vârsta de 96 de ani, în satul Ustia, a decedat și a intrat pe vecie în rândul Ostașilor Regimentului Nemuritor, ultimul Veteran din această localitate, participant al Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), acel care a fost domnul Gavriil TOMAȘ.
Condoleanțe familiei, rudelor La data de 21 aprilie curent, în incinta Liceului Teoretic ,,Ion Creangă” din comuna Coșnița, s-a desfăşurat Turneul Comemorativ la Baschet - Ediţia a II-a, în memoria dlui Petrov Petru.
La acest turneu s-au prezentat 6 echipe demonstrând abilităţi sportive înalte clasându-se după cum urmează:
Locul I - Liceul Teoretic "Ion Creangă";
Locul Pe data de 12 aprilie 2019 în orașul Bar, Muntenegru a fost dat start celei de-a 9-a ediții a Campionatului European de Karate Shotokan. O competiție care a strâns în acest an sportivi din 21 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 19 sportivi selectați în lotul național de către Tinerii din raionul Dubăsari familiarizați despre activitatea academiei militare „Alexandru cel Bun” Pe data de 20.04.19 un grup de elevi ai claselor a XII-a din raionul Dubăsari, împreună cu șeful Secției administrativ-militară dl Reul Alexandru au efectuat o vizită la Academia militară ,,Alexandru cel Bun”.
În cadrul acestei deplasări, elevii au avut prilejul de a face cunoștință cu activitatea academiei.
În cadrul activității organizate de Conform planului de activitate al Direcţiei învăţământ general Dubăsari, la data de 18 aprilie 2019, în incinta Gimnaziului Roghi, s-a desfăşurat seminarul teoretico-practic cu profesorii de biologie. Seminarul cu subiectul: „Stimularea creativităţii la elevi prin metode interactive de predare a orelor de biologie” s-a realizat conform programului de lucru în |