EnRoРу
Consolidarea terenurilor agricole
Consolidarea terenurilor agricole reperezintă un proces important pentru dezvoltarea sectorului agricol, ce include un complex de măsuri organizatorice, juridice, economice şi cadastrale. Aceste măsuri au drept scop formarea unor masive sau terenuri compacte în spaţiu şi stabile în timp şi crearea unor condiţii optime pentru folosirea lor raţională după destinaţie. Scopul
Vizite: 2346
Data: 2020-02-26
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
Poveștile – instrument prețios pentru achiziții la nivelul gestionării emoțiilor și a relațiilor sociale în cadrul activităților integrate
„Învață-mă și voi uita, Arată-mi și voi ține minte, Implică-mă și voi înțelege.” Confucius Sarcina dezvoltării armonioase a copiilor la vârsta preșcolară constă nu numai în atingerea de către el a unui anumit nivel de cunoștințe, priceperi și deprinderi, însușirea unor metode și procedee eficiente de cunoaștere variată a realității, dar și în dezvoltarea
Vizite: 941
Data: 2020-02-25
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Deconectări programate ale energiei electrice
S.A. „RED-Nord” anunță pentru  perioada 02-06.03.2020, deconectări programate ale energiei electrice. În legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, se va întrerupe energia electrică în următoarele localități din raionul Dubăsari: 2 martie 2020: s. Pohrebea (parțial) – 09:00-16:00. 3-5 martie 2020: s. Cocieri (parțial) – 09:00-16:00. Pentru informaţie suplimentară apelaţi la tel. (0231)
Vizite: 1117
Data: 2020-02-25
autor: Aparatul Președintelui raionului
Implementarea Sistemului de Management Energetic în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Holercani” din s. Holercani, raionul Dubăsari”
La data de 21.02.2020, în incinta Liceului Teoretic Holercani a avut loc atelierul de lucru nr. 3 cu echipa de management energetic privind identificarea oportunităților de economisire a energiei. La eveniment au participat membrii echipei de management energetic, elevi, managerul de proiect. În cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele analizei consumului
Vizite: 1033
Data: 2020-02-25
autor: Aparatul Președintelui raionului
Seminar informativ - internațional pentru Asociațiile raionale de fotbal
În perioada 21 – 23 februarie 2020 conducerea Federației Moldovenești de Fotbal a organizat un seminar informativ, internațional pentru Asociațiile raionale, municipale de fotbal din Republica Moldova în orașul Minsc (Republica Belarus). Raionul Dubăsari a fost reprezentat de către Vicepreședintele raionului pe domeniul social, respectiv președinte al Asociației raionale de
Vizite: 1144
Data: 2020-02-25
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Seminar metodologic organizat de către SAP cu cadrele didactice de la grupele pregătitoare din IET Dubăsari
Conform planului de activitate pentru luna februarie 2020, Serviciul de asistență psihopedagogică (SAP) Dubăsari, cu implicarea specialiștilor SAP, a logopedului Ursu Eudochia și a psihologului Baltaga Nadejda, s-a realizat un seminar metodologic pentru toate cadrele didactice de la grupele pregătitoare  ale instituțiilor de educație timpurie (IET) din raion. Agenda seminarului a
Vizite: 1179
Data: 2020-02-25
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Serviciul Prevenţie al Secţiei Situații Excepționale Dubăsari Atenţionează
Stimaţi cetăţeni al raionului Dubăsari în ultima perioadă a anului 2020 s-a stabilit o creştere a cazurilor de ardere a vegetaţiei uscate. Conform datelor statistice pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului au avut loc 354 intervenţii la lichidarea focarelor de ardere a vegetaţiei uscate în urma cărora au
Vizite: 1237
Data: 2020-02-25
autor: Aparatul Președintelui raionului
Consiliul raional Dubăsari vă invită la Festivalul Internațional „Mărțișor 2020”
Consiliul raional Dubăsari, organizează la data de 28 februarie 2020, ora 15:30, Festivalul internaţional de muzică şi dans "Mărţişor 2020".  Pe scena  Casei de cultură din satul Coșnița vor evolua cele mai bune colective artistice din raionul Dubăsari cât şi oaspeţi din Judeţul Buzău (România) şi Raionul Sobinka (Regiunea Vladimir, Federaţia Rusă). Stimaţi locuitori
Vizite: 2871
Data: 2020-02-24
autor: Aparatul Președintelui raionului
Debirocratizarea sistemului de raportare în învățământul general
Cadrul de aplicare a documentelor de debirocratizare în învățământul general a fost principalul subiect discutat la data de 20 februarie, de către Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, în cadrul ședinței regionale cu reprezentanții Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), cadrele didactice și de conducere din instituțiile
Vizite: 1163
Data: 2020-02-21
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Succese bune ale elevilor la olimpiadele raionale la disciplinele de studiu, ediţia 2020
Cu obiectivul: susţinerea elevilor capabili de performanțe înalte.  În urma desfășurării olimpiadelor raionale, ediţia 2020 din luna februarie, la cele 4 sesiuni au participat 313 concurenţi din cele 13 instituţii de învăţământ general din r-nul Dubăsari. Ca urmare a examinării proceselor-verbale de concurs, elevii au acumulat 126 de locuri premiante. 34 de
Vizite: 2934
Data: 2020-02-20
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta