Azi, 19 august 2020, în incinta CR, (DÎG), am iniţiat un atelier de dezbateri în cadrul Conferinţei raionale 2020 cu genericul: „Şcoala responsabilă, flexibilă, deschisă, reînnoită, şi consolidată”. Atelierul l-am desfăşurat în regim on-line (Aplicația Google Meet) la care au participat 12 manageri şcolari din 13 instituţii preuniversitare. Agenda atelierului a cuprins 4 La data de 18.08.2020, în incinta Direcţiei Învăţământ General am organizat un webinar cu participarea profesoarelor de limba şi literatura română din cadrul instituţiilor de învăţământ general. La webinar a fost prezentă şi doamna Daniela Tîrsînă, consultant principal, grad didactic superior, Direcția învățământ general, Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, care La data de 19 august 2020, Serviciul de asistență psihopedagogică Dubăsari a organizat atelierul de lucru cu Psihologii școlari și Cadrele didactice de sprijin din instituțiile de învățământ din raion. Agenda acestui atelier a inclus discursul dnei Lungu Tatiana, șef SAP, «Aspecte specifice privind organizarea și desfășurarea procesului educațional incluziv la Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, astăzi 19 august ora 13:00, în raionul Dubăsari se înregistrează 204 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, cu 7 cazuri noi. Numărul total al persoanelor care s-a tratat de această infecție - 171 . Numărul deceselor -1.
Astfel, la 19 august în raionul Dubăsari avem următoarele date pe localități:
Numărul de persoane confirmate cu COVID-19 (persoane Serviciul Hidrometeorologic de Stat vă informează despre următoarea avertizare meteorologică.
Fenomenul prognozat: Caniculă.
Astăzi 19 august, după orele amiezii, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C.
Centrul Operativ de Dispecerat Republican al IGSU S.A. „RED-Nord”anunță, pentru perioada 24-26.08.2020, deconectări programate ale energiei electrice în unele localități din raionul Dubăsari.
În legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, se va întrerupe energia electrică:
24 -25 august 2020: s. Molovata Nouă (parțial) -10:00-16:00.
26 august 2020: s. Pîrîta (parțial) -09:00-16:00.
Pentru informaţie suplimentară apelaţi la tel. (0231) 532-06, Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, astăzi 18 august ora 13:00, în raionul Dubăsari se înregistrează 197 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, cu 2 cazuri noi. Numărul total al persoanelor care s-a tratat de această infecție - 171 . Numărul deceselor -1.
Astfel, la 18 august în raionul Dubăsari avem următoarele date pe localități:
Numărul de persoane confirmate cu COVID-19 (persoane Stimați colegi, dragi prieteni!
Cu prilejul zilelor dumneavoastră de naștere, vă aduc sincere urări de sănătate, fericire, bunăstare și împliniri sufletești! Să fiți mereu înconjurați de oameni buni, prieteni adevărați,familie sănătoasă. Vă doresc multă dragoste și înțelegere, iar norocul să vă urmeze oriunde!
Un gând bun și toate cele bune pentru Dumneavoastră!
La Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, astăzi 17 august ora 13:00, în raionul Dubăsari se înregistrează 195 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, cu 3 cazuri noi. Numărul total al persoanelor care s-a tratat de această infecție - 170 . Numărul deceselor -1.
Astfel, la 17 august în raionul Dubăsari avem următoarele date pe localități:
Numărul de persoane confirmate cu COVID-19 Președintele raionului a inspectat mersul lucrărilor de reparație a sensului giratoriu de la Oxentea Președintele raionului Dubăsari, Grigore FILIPOV, a inspectat astăzi 17 august, segmentul de drum aflat în reconstrucție a sensului giratoriu la interesecţia drumurilor L428 acces spre satul Molovata și L428. La moment lucrările de asfaltare practic s-au încheiat, dar mai sunt realizate lucrări aferente, precum instalarea bordurilor pe tot perimetrul intersecţiei celor |