Etapa locală a Concursului Internațional „Pro Lectura”
Etapa locală a Concursului Internațional „Pro Lectura”, ediția a III-a, 2021, a fost fierbinte de tot în LT Doroțcaia, raionul Dubăsari. Echipa de lucru a admirat lucrările tuturor participanților la concurs. A fost dificil de selectat produsele cele mai reușite, deoarece, în fiecare din ele este reflectat talentul copiilor, dorința
Vizite: 1236
Data: 2021-03-31
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Consiliul raional Dubăsari se convoacă în ședință extraordinară de lucru
Prin Dispoziția președintelui raionului nr.28-n din 26 martie 2021, în temeiul art. 53, 54 din Legea privind administraţia publică locală nr. 436/2006, Legii nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă, deciziei Consiliului raional nr. 5-1 din 26.12.2019 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea Consiliului raional Dubăsari”, în temeiul prevederilor
Vizite: 2281
Data: 2021-03-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sâmbătă spre duminică Moldova trece la ”ora de vară”
Guvernul Republicii Moldova informează că, în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU şi concomitent cu statele-membre ale Uniunii Europene, pe data de 28 martie 2021, ultima duminică a lunii martie, la ora 2:00, pe întreg teritoriul țării va avea loc trecerea la timpul ,,de vară” prin transferul acelor
Vizite: 1129
Data: 2021-03-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Informații actualizate privind monitorizarea răspândirii COVID-19 în raionul Dubăsari, la data de 27 martie 2021
Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, numărul de cazuri de persoane infectate este în continuă creștere. Astfel, pe parcursul a 3 zile în perioada 24-26 martie 2021, azi 27 MARTIE la ora 13:00, în urma rezultatelor obținute de laborator, s-au depistat încă alte 28 cazuri de persoane care s-au infectat cu COVID-19. Astfel, la momentul actual, de la
Vizite: 1985
Data: 2021-03-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sincere condoleanțe
Conducerea raionului Dubăsari și întreg colectivul de angajați ai Consiliului raional Dubăsari, exprimă sincere condoleanțe şi sentimente de compasiune dnlui Ion SERCEL, șofer Serviciul intervenție și protecție civilă, în legătură cu trecerea în lumea celor drepți a soției Ecaterina.  Cu cele mai profunde regrete suntem alături de familie și împărtășim durerea imensă a
Vizite: 1840
Data: 2021-03-25
autor: Aparatul Președintelui raionului
Hotărârea nr.26 și nr.27 din 24.03.21 a Comisiei raionale Sănătate Publică
Astăzi, 24 Martie 2021, conform Dispoziției președintelui raionului nr.27-n din 23 martie 2021, în incinta Consiliului raional Dubăsari, a avut loc o nouă ședință a Comisiei raionale Situații Excepționale de comun cu Comisia raională de Sănătate Publică, în cadrul căreia a fost emisă cea de-a 26-a și 27-a Hotărâre privind
Vizite: 2322
Data: 2021-03-24
autor: Aparatul Președintelui raionului
Informații actualizate privind monitorizarea răspândirii COVID-19 în raionul Dubăsari, la data de 24 martie 2021
Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, numărul de cazuri de persoane infectate este în continuă creștere. Astfel, pe parcursul a 4 zile în perioada 20-23 martie 2021, azi 24 MARTIE la ora 13:00, în urma rezultatelor obținute de laborator, s-au depistat încă alte 44 cazuri de persoane care s-au infectat cu COVID-19. Astfel, la momentul actual, de la
Vizite: 2817
Data: 2021-03-24
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sincere condoleanțe
Conducerea raionului Dubăsari și întreg colectivul de angajați ai Consiliului raional Dubăsari, exprimă sincere condoleanțe şi sentimente de compasiune dnei Vera SEMIONOV, consilier raional, și dnei Victoria BERZAN, specialist principal Secția juridică și resurse umane, în legătură cu trecerea în lumea celor drepți a mamei, bunicei Efimia BERZAN. Cu cele mai profunde
Vizite: 1570
Data: 2021-03-23
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sincere condoleanțe
Conducerea raionului Dubăsari și întreg colectivul de angajați ai Consiliului raional Dubăsari, exprimă sincere condoleanțe şi sentimente de compasiune dnei Lilia CAZAC, șef Direcției economie, buget și finanțe, în legătură cu trecerea în lumea celor drepți a mamei sale Parascovia MAMULAT. Cu cele mai profunde regrete suntem alături de familie și
Vizite: 3736
Data: 2021-03-21
autor: Aparatul Președintelui raionului
Informații actualizate privind monitorizarea răspândirii COVID-19 în raionul Dubăsari, la data de 20 martie 2021
Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, numărul de cazuri de persoane infectate este în creștere nesimnificativă. Astfel, pe parcursul a 3 zile în perioada 17-19 martie 2021, azi 20 MARTIE la ora 13:00, în urma rezultatelor obținute de laborator, s-au depistat încă alte 6 cazuri de persoane care s-au infectat cu COVID-19. Astfel, la momentul actual, de
Vizite: 1526
Data: 2021-03-20
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Title: Title general site