Funcționarii publici din raionul Dubăsari au participat la instruirea organizată de Centrul pentru protecția datelor cu caracter personal La data de 9 decembrie curent, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, având în vedere creșterea gradului de sensibilizare a legislației privind protecția datelor cu caracter personal, a organizat un curs de instruire pentru reprezentanții autorităților publice locale din raionul Dubăsari și Criuleni. Secretarul Consiliului raional Dubăsari dna Maria JIMBEI, de comun cu șef-adjunct al DASPF Dubăsari dna Elena CONSTANTINOV, specialiștii principali din cadrul Direcției învățământ dna Anastasia TERENTIEV și specialistul principal din cadrul Aparatului președintelui dna Tatiana GHERB, au participat în cadrul acestei întruniri împreună cu secretarii consiliilor locale din raion. Scopul cursului de instruire a fost de a consolida capacitățile reprezentanților APL prin a familiariza, sensibiliza și informa participanții cu domeniul protecției datelor cu caracter personal. În cadrul cursului de instruire au fost discute mai multe subiecte, precum: definirea datelor cu caracter personal; temeiuri legale de prelucrare a datelor cu caracter personal; prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal; filmarea și transmiterea online a ședințelor consiliilor raionale; depersonalizarea datelor din cardul Registrului de stat al actelor locale. La final, participanții au acordat mai multe întrebări formatorilor referitor la aplicarea în practică a Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Evenimentul a fost organizat la sediul Consiliului Raional Criuleni, unde, a fost moderată de experți în domeniul protecției datelor cu caracter personal la nivel național din cadrul CNPDCP. Tatiana GHERB, Specialist prinicpal |
Lasa un comentariu