Direcţia construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului din cadrul Consiliului raional Dubăsari prezentă la cea de-a XXII-a ediție a expoziției „Moldconstruct-2017" Colaboratorii Direcţiei construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului, din cadrul Consiliului raional Dubăsari, pe data de 23.03.2017, au participat la un seminar de instruire cu tematica „Priorităţi în domeniul construcţiilor şi dezvoltării regionale", organizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. În cadrul seminarului, specialiștii ministerului au prezentat situația în domeniul construcțiilor din țara noastră, au discutat despre normele și prevederile legale în construcții, precum și au subliniat obiectivele Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională. Totodată, în cadrul seminarului au fost abordate și subiectele ce țin de politica statului în asigurarea cu locuințe, cerințele minime privind eficiența energetică a clădirilor și normativele în construcții. Mai târziu, coloboratorii au vizitat cea de-a XXII-a ediție a expoziției „Moldconstruct-2017"care reprezintă cea mai largă gamă de materiale în construcţii şi comunicaţii inginereşti, inclusiv mijloace tehnice speciale de pe piața din Republica Moldova. Vrem să menţionăm că expoziția constituie o oportunitate pentru noi în vederea familiarizării cu noile tehnologii, materiale de construcții noi, procedurile de achiziţii publice și cunoașterea legislației în domeniu. Eudochia NICOLAEV, şef Direcţia construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului |
Lasa un comentariu