Harta site-ului
Ajutor
De Ziua Salvatorului uşile Secţiei situaţii excepţionale au fost deschise pentru vizitatori
De Ziua Salvatorului uşile Secţiei situaţii excepţionale au fost deschise pentru vizitatori

O zi deosebită şi plină de demnitate, Ziua Salvatorului, marcată în Republica Moldova, tradițional pe data de 5 aprilie. Cu acest prilej, în cadrul Secţiei situaţii excepţionale Dubăsari, la Posturile de salvatori şi pompieri Cocieri, Molovata,  Holercani şi Coşniţa a fost organizată „Ziua uşilor deschise”.
În cadrul evenimentului dat, toţi oaspeţii doritori de a face cunoştinţă cu activitatea, echipamentul din dotarea salvatorilor şi pompierilor, dar şi de a fi pentru o zi ,,SALVATOR”, au asistat la un spectacol inedit de prezentare a tehnicilor de intervenţie, a teritoriului cât şi a încăperilor secţiei.
În satul Cocieri, istoria înfiinţării sediului, ia naştere în urma semnării Convenției cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.
În prezent, conform statelor de personal al Secţiei situaţii excepţionale a raionului Dubăsari, efectivul secţiei constituie 44 colaboratori, dintre care – 9 ofiţeri ai corpului de comandă şi 35 colaboratori atestaţi.
Unitatea profesională de pompieri din satul Coşniţa este constituită din 10 angajaţi, şi anume: funcţie de conducere – 1, conducător auto – 5 şi pompieri – 4.
Secţia este echipată cu 2 unităţi de transport autospeciale de intervenţie la incendii dotate cu instrumente necesare pentru orice situaţii extreme, o maşină de teren şi o barcă. “Domeniul nostru este larg, noi salvatorii nu intervenim doar la stingerea incendiilor, dar  intervenim la orice apel al cetăţenilor în caz că au nevoie de ajutor, chiar şi la deblocările de uşi sau pe timp de iarnă la deblocările automobilelor din troienele de zăpadă. Totodată, pentru a avea o pregătire mai bună, noi desfăşurăm acţiuni de antrenare. La școli, grădinițe, tabere de odihnă facem antrenamente pentru a cunoaște mai bine modalitatea de a interveni la orice situație de risc. Pompierii zilnic fac lecții, ore de pregătire și duc o instruire de a deveni profesioniști. Chiar dacă este o sărbătoare semnificativă, pompierii și astăzi sunt gata pentru orice situație” menționează maiorul Serviciului de salvare, Sergiu GATMAN.
Periodic, colaboratorii în domeniul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, duc o profilactică de preîntâmpinare a cetățenilor pentru a nu avea cazuri de incendii de proporții. Comparativ cu anii precedenți, după statistică, cazurile de incendii merg spre scădere, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în 2004 - 25 la număr pe tot teritoriul raionului.
O problemă majoră cu care se confruntă pompierii este insuficiența resurselor de apă, nu toate localitățile dispun de linii magistrale de apă, respectiv echipa este nevoită să se conecteze la alte puncte dotate, ca de exemplu la școală.
La fel, de către pompieri au fost efectuate două exerciții ce se realizează în timpul incendiului.
La întrebarea ce calități trebuie să dețină cel ce-și dorește meseria dată, răspunsul a fost următorul: ”În primul rând, trebuie să fie gata de a risca cu viața pentru salvarea altor oameni, să aibă un caracter puternic, devotament și curaj. Eu mi-am schimbat  de multe ori profesiile până am ajuns în postură de pompier. Activez deja de patru ani, și pot spune că anume aici m-am regăsit” a spus conducătorul auto din cadrul Postului salvatori şi pompieri Cocieri, Sergiu MIHAILOV.
Svetlana PAVALUC,
studentă anul III, USM

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

De Ziua Salvatorului uşile Secţiei situaţii excepţionale au fost deschise pentru vizitatori - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta