Anunț
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță organizarea cursurilor gratuite de recalificare profesională a 420 de cadre didactice. În premieră, costurile acestor cursuri vor fi acoperite integral din bugetul de stat, în cadrul proiectului de asigurare a formării profesionale continue a cadrelor didactice.
Promovarea cursurilor de recalificare are ca scop atât dezvoltarea competențelor profesionale, cât și avansarea în grad didactic odată cu obținerea studiilor inițiale la disciplina predată. Cursurile se vor desfășura în perioada 15 octombrie 2018 – 15 octombrie 2019. Candidații la concursul de admitere trebuie să întrunească următoarele cerințe:
- Minim 3 ani experiență didactică confirmată;
- Studii de cel puțin nivel 6 ISCED la programe de studii conexe;
- Modul psihopedagogic în volum de 60 credite promovat;
- Scrisoare de motivație;
- Recomandarea OLSDI, în care vor fi indicate: potențialul de dezvoltare profesională a candidatului, importanța cadrului didactic pentru comunitatea locală, necesitatea de recalificare în contextul managementului resurselor umane (șarja didactică atribuită).
Selecția candidaților se va face de către comisiile de admitere din cadrul fiecărei instituții prestatoare.
Perioada de admitere
1-15 octombrie 2018.
În tabelul de mai jos sunt indicate instituțiile prestatoare, datele de contact ale persoanelor responsabile, precum și numărul de locuri oferite pentru fiecare disciplină/specialitate în parte:
Instituția prestatoare | Disciplina/Specialitatea | Acordat |
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” mun. Chișinău, str. I. Creangă, nr. 1 ,bloc 4, b.1 Date de contact: Minciuc Valeria, Covalschi Ana tel.: +373 22 358 372 / +373 22 240 796 e-mail: formarecontinuă2016@gmail.com upsc.formarecontinua@gmail.com | Educație preșcolară | 85 |
Educație primară | 50 |
Limba și literatura română | 20 |
Limba și literatura rusă | 20 |
Universitatea de Stat din Moldova mun. Chişinău, str. Mateevici, nr. 60 Secția Formare Continuă, bloc central, b. 233 Date de contact: Tatiana Turchină, Șef Secție Formare Continuă tel.: +37367436644 Maria Bîrcă, Șef adjunct Secție Formare Continuă Tel.: +373 22 245 440, +37367435533 e-mail: formarecontinua.usm@gmail.com | Limba franceză | 10 |
Limba engleză | 10 |
Istorie și educație civică | 45 |
Biologie | 25 |
Matematică | 20 |
Informatică | 30 |
Fizică | 25 |
Universitatea de Stat din Tiraspol mun. Chișinău, str. Gh. Iablocichin, nr. 5, aula 308 Date de contact: Viorel Bocancea tel. +373 68155955, +373 79111708 site UST www.ust.md | Chimie | 25 |
Geografie | 20 |
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport mun. Chişinău, str. A. Doga, 24/1 Departamentul Formare Profesională Continuă Bloc de studii nr. 2, etaj 1, b.100/103 Date de contact: tel.: +373 22 497 720 - Gheţiu Adelina, şef DFPC; +373 22 438 747 - Beţivu Olga, metodist. | Educație fizică | 35 |
| Total | 420 |
Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Lasa un comentariu