EnRoРу
A fost emisă Dispoziția Nrul 25 a Comisiei pentru Situații Excepționale
A fost emisă Dispoziția Nrul 25 a Comisiei pentru Situații Excepționale

Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, a emis, ieri, 5 mai Dispoziția nrul 25.
În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgenţă, punctele 6, 7, 8 şi 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, DISPUNE:
1. în perioada stării de urgenţă, titularilor patentei de întreprinzător eliberate conform Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr.93/1998 şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi conform capitolului IO2 şi IO3 din Titlul II al Codului fiscal nr. 1163/1997, li se acordă ajutor de şomaj unic în cuantum de 2775,00 lei, cu condiţia că în luna martie 2020 nu au realizat venit asigurat.
2. Ajutorul de şomaj unic pentru subiecţii menţionaţi la pct. 1 se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în baza informaţiei transmise de către Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova despre titularii care deţin patente valabile şi despre persoanele fizice înregistrate ca subiecţi care desfăşoară activităţi conform capitolului 102 şi 103 din Titlul II al Codului fiscal nr.l 163/1997, la data declarării stării de urgenţă. Informaţia se transmite prin intermediul conexiunilor intersistemice securizate, conform formatului agreat între instituţii, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Dispoziţii.
3. Ajutorul de şomaj unic se plăteşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale conform listelor electronice prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova, iar în cazul în care beneficiarul nu a desemnat prestatorul de servicii de plată, plata ajutorului de şomaj unic se transferă la oficiul poştal.
4. Sursa de finanţare a ajutorul de şomaj unic pentru beneficiarii prevăzuţi la punctul 1 este bugetul de stat.
5. Sumele ajutorului de şomaj unic nesolicitate de către beneficiari sunt restituite lunar de către prestatorii de servicii de plată pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi incluse în plată în luna imediat următoare a lunii de gestiune. Sumele ajutorului de şomaj unic se achită beneficiarilor până la 30 iunie 2020.
6. Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, se prelungeşte calitatea de avocat stagiar, pe perioada stării de urgenţă, şi pentru o perioadă egală cu durata stării de urgenţă, după ridicarea acesteia, pentru avocaţii stagiari care au dreptul să participe la examenul de calificare în sesiunea de primăvară a anului 2020.
7. Pe perioada stării de urgenţă, Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţie Socială UTA Găgăuzia va asigura organizarea şi efectuarea procedurilor de achiziţii publice prin negocieri directe fără publicare a anunţului de participare, pentru achiziţionarea lucrărilor de reparaţie a secţiei de boli infectioase a Instituţiei Medico-Sanitare Publice din raionul Ceadîr-Lunga, necesare pentru spitalizarea bolnavilor cu COVID-19, în sumă de până la 2.000.000 (doua milioane) lei, fără taxă pe valoarea adăugată.
8. Se sistează regimul de carantină, începând cu 08 mai 2020 în mun. Soroca şi începând cu 11 mai 2020 în or.Glodeni.
9. întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfăşura strict în aer liber (curţile bisericilor, mănăstirilor, altor culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanţei sociale de minim 2 metri şi cu purtarea obligatorie de către toţi participanţii a măştilor de protecţie. Serviciile divine nu vor fi însoţite de ritualuri religioase cu grad sporit de transmitere a infecţiei (contact direct între persoane şi/sau atingerea obiectelor).
10. Valabilitatea rapoartelor de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere de tip autobuz, a căror termen de valabilitate au expirat după 12 martie 2020, se prelungesc până pe 15 iunie 2020 (inclusiv).
11. Se autorizează organizarea cursei de transport rutier de pasageri, pentru repatrierea cetăţenilor Republicii Moldova din Rusia, aflaţi la hotarul ruso-ucrainean, prin punctul de trecere a frontierei de stat Moghileov-Podolsk - Otaci.
12. Se autorizează organizarea a două curse de transport rutier de pasageri, pentm repatrierea cetăţenilor Republicii Moldova din Belarus, prin punctul de trecere a frontierei de stat Moghileov-Podolsk - Otaci.
13. Se autorizează organizarea curselor aeriene charter suplimentare pentru repatrierea cetăţenilor Republicii Moldova, în perioada 04-17 mai 2020 MOSCOVA - CHISINĂU. s
14. Se autorizează intrarea, în data de 06 mai 2020, pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Moghileov-Podolsk - Otaci şi şederea temporară, pe perioada stării de urgenţă, pe teritoriul Republicii Moldova, a 5 cetăţeni ucraineni, specialişti ai companiei aeriene ROŞA VIA. Reprezentanţii Î.S. „Aeroportul Internaţional Mărculeşti” vor asigura însoţirea, în condiţii strict reglementate de autorităţile competente, a reprezentanţilor companiei aeriene ROŞA VIA de la punctul de intrare până la Aeroportul Internațional Mărculeşti, fără părăsirea teritoriului aeroportului.
15. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei de tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.
16. Prezenta Dispoziţie intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

A fost emisă Dispoziția Nrul 25 a Comisiei pentru Situații Excepționale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta