Consiliul Raional Dubăsari a găzduit atelierul de totalizare privind implementarea Modelului de Asistență Comunitară Integrată (ACI) ![]() Consiliul Raional Dubăsari a fost astăzi gazda „Atelierului de totalizare a rezultatelor implementării Planurilor de integrare a serviciilor de asistență comunitară pentru persoanele cu Boli Netransmisibile (BNT) și necesități complexe”. Evenimentul a marcat un moment crucial în evaluarea impactului proiectului „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova. La activitate a fost prezent vicepreședintele raionului responsabil de domeniul social, dl Gurii Isac, care a subliniat importanța cooperării dintre serviciile medicale și cele sociale pentru a oferi o asistență eficientă și adaptată nevoilor reale ale cetățenilor. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor medicale și sociale, precum și echipele din comunitățile pilot din raionul Dubăsari, care au împărtășit experiențe și bune practici acumulate în procesul de implementare a modelului ACI. În cadrul atelierului au fost prezentate principalele rezultate obținute, evidențiindu-se creșterea implicării beneficiarilor în activități de prevenire, monitorizarea mai eficientă a persoanelor cu boli cronice și dezvoltarea serviciilor de asistență la nivel comunitar. Participanții au discutat despre consolidarea colaborării interinstituționale și despre pașii necesari pentru asigurarea durabilității acestor servicii, reafirmând rolul esențial al echipelor multidisciplinare. Consiliul Raional Dubăsari își menține angajamentul de a susține în continuare dezvoltarea și extinderea serviciilor integrate, în beneficiul tuturor locuitorilor raionului. Marina LUPAȘCO, specialistă principală |
Lasa un comentariu