EnRoРу
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică a emis o nouă hotărâre
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică a emis o nouă hotărâre

În cadrul celei de-a doua şedinţe a Comitetului de Urgenţă al Organizației Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 30 ianuarie curent a fost declarată stare de urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, iar la data de 11 martie 2020, infecția de COVID-19 a fost declarată ca pandemie.
În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, la propunerea directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a declarat, în perioada 16 mai - 30 iunie 2020, starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice.
În Republica Moldova, până la ziua de 23 iunie 2020, au fost confirmate 14.363 de cazuri de infecţie COVID-19, din 69.943 probe efectuate (investigarea persoanelor la COVID-19 s-a început de pe 26 februarie 2020). La moment, sub supraveghere medicală se află 25.455 persoane. În tratament la domiciliu cu forme uşoare sunt 2.442 persoane, iar alte 2.112 persoane se află la tratament în staţionar (476 - stare gravă, 1.177 - stare medie şi 459 stare uşoară). Numărul persoanelor tratate de COVID-19 este de 8.019, iar 484 cazuri s-au soldat cu deces.
Reieşind din cele expuse, Comisia naţională extraordinară de sănătate public a emis Hotărârea nr. 17 prin care HOTĂRĂŞTE:
1. Se prelungește starea de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la data de 15 iulie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
2. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova, vor asigura respectarea strictă a măsurilor de prevenire stipulate în „Reguli Generale referitor la măsurile de prevenire a infecției COVID-19”, conform Anexei.
3. Se mențin până la data de 15 iulie 2020 condițiile, restricțiile și excepțiile pentru persoanele care traversează frontiera de stat, prevăzute de punctele 10, 12, 13, 14 ale Hotărârii CNESP nr. 11 din 15 mai 2020 cu modificările ulterioare.
4. Pe perioada stării de urgență în sănătate publică se restricționează: 4.1. aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane; 4.2. aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă; 4.3. aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement; 4.4. activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale, cu excepţia Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii şi Centrului Republican Experimental de Protezare Ortopedie şi Reabilitare (servicii de intervenţie timpurie şi reabilitare medicală în ambulatoriu); 4.5. activităţile consultativ-diagnostice şi de tratament programate, cu excepția prevederilor punctului 24 al Hotărârii CNESP nr. 11 din 15 mai 2020; 4.6. activitatea procesului educaţional în cadrul instituţiilor de învăţământ general, profesional şi universitar (pentru instituțiile publice și private); 4.7. activitatea taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor; 4.8. organizarea şi desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural–sportiv, cu excepția activităților prevăzute în punctul 26 al Hotărârii CNESP nr. 11 din 15 mai 2020, punctul 3 al Hotărârii CNESP nr. 13 din 29 mai 2020 și punctele 4, 6 ale Hotărârii CNESP nr. 16 din 18 iunie 2020; 4.9. activitatea cluburilor de noapte; 4.10. organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție indiferent de statut public sau privat.
5. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu). Întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.
6. Reluarea, începând cu data de 01 iulie 2020, a tuturor activităţilor economice, cu excepția activităților prevăzute în punctul 4 al prezentei Hotărâri, cu respectarea măsurilor generale de sănătate publică și speciale stipulate în anexa nr.1 „Reguli Generale referitor la măsurile de prevenire a infecției COVID-19” și anexa nr. 2 „Ghidul cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID – 19 la locul de muncă”.
7. În dependență de evoluția și tendința situației epidemiologice a infecției COVID–19, măsurile restrictive vor fi revizuite.
8. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, vor asigura, revizuirea tuturor hotărârilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu  Hotărârile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică a Republicii Moldova.
9. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
10. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Comisia naţională extraordinară de sănătate publică a emis o nouă hotărâre - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta