Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Şedinţa de lucru ![]() La data de 29 iunie current conform planului de acitivitate al Direcţiei economie, buget şi finanţe a fost organizată şedinţa de lucru privind propunerea de proiect “Dezvoltarea atractivităţii turistice în lunca rîului Nistru”, înaintată la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru. La întrunirii au participat Secretarul Consiliului raional – S.Grigoriev, Şef Direcţie economie, buget şi finanţe- L.Cazac, Şef Direcţie construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului- E.Nicolaev, Şef Direcţie cultură şi turism – M.Perciuleac, Arhitect Şef- Gh.Morarenco, Primar de Coşniţa –A.Gafeli, Primar de Doroţcaia- V.Berzan. Şedinţa a fost condusă de către Vicepreşedintele raionului Dl Valerie Sandul, în cadrul şedinţei au fost puse în discuţie întrebările conform ordinei de zi cu privire la implementarea proiectului sus menţionat. Scopul întrunirii a fost familiarizarea cu nota conceptuală şi stabilirea priorităţilor pentru activităţile care vor fi petrecute întru implementarea proiectului. În urma discuţiilor s-a stabilit: formarea grupului de lucru, convocarea şedinţei de lucru odată la săptămină. Direcţia economie, buget şi finanţe ![]() ![]() |
Lasa un comentariu