Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Mesaj de felicitare cu prilejul sfârşitului an de studii Fiecare apropiere de finalul unui an şcolar, ce se întâmplă tradițional între două anotimpuri frumoase, ne amintește despre festivitatea ”Ultimului sunet”,. Acest moment al bilanţului, dar şi al altui început, este încărcat de emoţii profunde, atât din partea elevilor absolvenţi, cât şi a cadrelor didactic. Dragi absolvenţi, făcând acum o retrospectivă al timpului petrecut în școala natală, vă îndemnăm să luaţi cu voi tot ce aţi învăţat mai bun în aceşti ani. Să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm pentru reuşita în viitoarea profesie, dar şi în viaţă: numai învăţând, muncind şi continuând să perseveraţi, veți ajunge să asigurați calitatea şi succesul. Iar rețeta succesului constă în puterea de voință demonstrată în a face bine lucrurile tot timpul, de a ști să-ți folosești puterile pentru a insista ca proiectele începute să meargă înainte. Să fiţi călăuziţi în viaţă de cele trei valori absolute, fundamentale pentru om: Adevărul, Binele şi Frumosul. Creați-vă propria viața cât mai demn, astfel încât, la final, să vă puteți aplauda voi înșivă. Stimaţi părinţi, suntem convinși că pe parcursul acestor ani aţi fost mereu alături de copiii dumneavoastră, că aţi fost oricând gata să vă sacrificaţi pentru a le asigura condiţiile necesare studiilor, că aţi suferit alături de ei în momentele mai dificile şi că i-aţi susţinut în devenirea lor umană, intelectuală. Dacă trăiți miracolul vieții, înseamnă că ceea ce este mai frumos s-a întâmplat deja. Sunteți martori la cea mai bună realitate posibilă: copiii dumneavoastră! Vă dorim să vă bucurați și în continuare din plin de reuşita lor, de faptul că eforturile depuse de ei le recompensează pe ale Dvs. Stimați profesori! Sunteți și rămâneți a fi promotorii dragostei de oameni, ai schimbării spre bine și ai frumosului. Chiar și atunci când abia pâlpâie flacără ce arde mai puțin pentru sine și mai mult pentru alții, dumneavoastră găsiți scânteia să aprindeți torțe. Sunteți cartea ce se dăruiește și se lasă citită de toți, iar din ea poate afla lucruri uimitoare despre miracolele lumii în care trăiește doar cel care vrea, cu adevărat, să cunoască și să înțeleagă ce însemnă să fii bun, să atingi scopuri, să prosperi, să iubești și cum, dăruind, să primești. Să aveți parte de o vară frumoasă, să acumulați energie suficientă pentru realizările, provocările, dar și oportunitățile care vă așteaptă. Vă dorim multă putere, succese în activitate, împliniri și satisfacții pentru efortul depus, să vă bucuraţi din plin de clipe frumoase, alături de cei dragi. Cu deosebit respect și profundă considerațiune, Șef DÎG Dubăsari Larisa Braducean |
Lasa un comentariu