Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Au fost ridicate mai multe restricții privind libera circulație a cetățenilor din satele din stânga Nistrului Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova informează că locuitorii satelor Varnița, Copanca, Molovata Nouă, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Coșnița și Pîrîta și care au viză de reședință în aceste localități pot circula liber prin doar câteva puncte de trecere a liniei administrative. Acest fapt este posibil în urma unei scrisori emise Biroului Politici de Reintegrare din partea reprezentantului pentru probleme politice de la Tiraspol. Prin scrisoarea emisă de autoritățile transnistrene, se anunță acordul pentru libera circulație a locuitorilor satelor situate pe malul stâng al Nistrului din raionul Dubăsari, inclusiv satele Varnița și Copanca. Totodată, atenționăm că pentru toți ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova, accesul pe malul stâng al Nistrului rămâne interzis. Punctele prin care se pot deplasa locuitorii satelor sus-menționate sunt Bender-Varnița, Zagornoie-Copanca, Dubăsari-Doroțcaia, Dubăsari-Coșnița, Dubăsari-Cocieri. Amintim, că autoizolarea regiunii transnistrene a fost prelungită până în data de 15 iunie curent. |
Lasa un comentariu