Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Aniversarea retragerii trupelor sovietice din Afganistan – 37 de ani ![]() Astăzi, 17 februarie, veteranii de război din Afganistan din raionul Dubăsari au marcat cu emoție și respect aniversarea retragerii trupelor armate ale fostei Uniuni Sovietice din Afganistan. Cu prilejul celor 37 de ani de la încheierea conflictului, membrii Asociației Obștești a Veteranilor de Război din Afganistan, Batalionul 3 Infanterie Independent FMP (l.d.p. Coșnița), conducerea raionului Dubăsari și reprezentanții primăriei comunei Coșnița s-au reunit la Monumentul eroilor căzuți pentru integritatea Republicii Moldova în 1992 pentru a aduce un omagiu celor care și-au sacrificat tinerețea și viața în numele datoriei și curajului. În semn de recunoștință, participanții, împreună cu colaboratori ai Consiliului raional Dubăsari, militari, primarul comunei Coșnița și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Dubăsari, au ținut un minut de reculegere și au depus flori, în memoria camarazilor căzuți, păstrând vie amintirea jertfei lor. „Astăzi este o zi comemorativă, ale cărei răni le mai simțim și astăzi, după 37 de ani”, a transmis dl Iurie Cibuc, președintele AO a Veteranilor de Război din Afganistan din raionul Dubăsari, subliniind durerea, dar și recunoștința pentru cei care nu s-au mai întors acasă. Președintele raionului Dubăsari, dl Sergiu Grigoriev, a adus și el un omagiu ostașilor și eroilor acelui război tragic: „Eroismul de care ați dat dovadă acum 37 de ani rămâne un exemplu de curaj, devotament și dragoste față de țară. Din numele Consiliului raional Dubăsari, vă mulțumim din suflet pentru sacrificiul și dăruirea voastră. Vă dorim sănătate, armonie, zile senine și să fiți înconjurați mereu de respectul și recunoștința celor dragi și a întregii comunități.” Astfel de momente comemorative ne amintesc că istoria și jertfa eroilor nu trebuie uitate, iar spiritul patriotismului și valorile umane trebuie transmise generațiilor tinere. Să cinstim memoria celor căzuți la datorie și să promovăm Pacea! Marina LUPAȘCO, specialistă principală |
Lasa un comentariu