Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat Hotărârile nr. 10 și 11 Hotărâre nr. 10 din 15 mai 2020 În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, la propunerea directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ca urmare a analizei situației epidemiologice actuale în cadrul celei de-a doua ședințe a Comitetului de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 30 ianuarie curent a fost declarată stare de urgență de sănătate publică de interes internațional, iar la data de 11 martie 2020, a declarat infecția de COVID-19 ca pandemie. În Republica Moldova, până la ziua de 15 mai 2020, au fost confirmate 5.553 de cazuri de infecție COVID-19, din 35.061 probe efectuate (investigarea persoanelor la COVID-l9 s-a început de pe 26 februarie 2020). La moment, sub supraveghere medicală se află 38.213 persoane. În tratament la domiciliu cu forme ușoare sunt 375 persoane, iar alte 1175 persoane se află la tratament în staționar (269 - stare gravă, 487 - stare medie și 419 stare ușoară). Numărul persoanelor tratate de COVID-l9 este de 2.228, iar 190 cazuri s-au soldat cu deces. Situația epidemiologică prin infecția cu Coronavirusul de tip nou (COVID19) în Republica Moldova este caracterizată prin înregistrarea cazurilor de clustere (grupuri de cazuri în timp, locație geografică și/sau expunere comună). Reieșind din cele expuse, Comisia națională extraordinară de sănătate publică, HOTĂRĂȘTE: 1. Se declară starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 16 mai - 30 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice. 2. Se desemnează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică în calitate de autorități publice responsabile pentru gestionarea urgenței în sănătate publică. 3. Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare. 4. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate. 5. Prezenta hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului. COMISIA NAȚIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Hotărâre nr. 11 din 15 mai 2020 În conformitate cu art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice și Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică privind declararea stării de urgență în sănătate publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică, HOTĂRĂŞTE: 1. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova, vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de control și combatere a infecției COVID–19: 1.1. asigurarea respectării distanței sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu excepția în care prin prevederi speciale se stabilește respectarea unei distanțe mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public; 1.2. respectarea regulilor de igienă a mâinilor; 1.3. respectarea regulilor de igienă respiratorie; 1.4. persoanele cărora li se stabilește regimul de autoizolare asigură respectarea regimului respectiv sub proprie răspundere; 1.5. respectarea măsurilor impuse de autorități de către persoanele fizice și juridice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină; 1.6. monitorizarea personală de fiecare persoană fizică a stării de sănătate; 1.7. purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. 2. Se stabilesc instituțiilor medico–sanitare publice și prestatorilor de servicii de sănătate de drept privat, sub responsabilitatea personală a managerilor, următoarele măsuri de control și combatere a infecției COVID–19: 2.1. Realizarea strictă a managementului calității serviciilor prestate, inclusiv a măsurilor de control a infecției COVID-19 în conformitate cu actele normative în vigoare; 2.2. Organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor și însoțitorilor în cadrul instituției/prestatorului; 2.3. Efectuarea triajului COVID–19 al pacientului; 2.4. Organizarea și efectuarea triajului zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru; 2.5. Asigurarea personalului angajat cu echipament de protecție conform riscului de expunere; 2.6. Monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecție; 2.7. Asigurarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție; 2.8. Organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control și combatere a infecției cu COVID–19; 2.9. Reevaluarea modului și al volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanță (în baza evaluării condițiilor de activitate a instituției/prestatorului, grupurilor de risc și a condițiilor familiale a angajatului: comorbidități, vârsta, copii minori, persoane la îngrijire etc.); 2.10. Organizarea activității și amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Ghidului practic „Măsuri cheie pentru prevenirea infecției COVID-19 la locul de muncă”, aprobat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 3. Persoanele fizice și persoanele juridice, care efectuează activități de transport feroviar și rutier de persoane în trafic urban/raional/interraional vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției COVID – 19: 3.1. Asigurarea protecției personalului care efectuează cursele de transport, prin: (i) echipament de protecție (măști, mănuși); (ii) dezinfectanți (pentru mâini și suprafețe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății). 3.2. Ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport, inclusiv cu restricționarea circulației în conformitate cu Hotărârile Comisiilor extraordinare de sănătate publică; 3.3. Automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă, cu informarea angajatorului; 3.4. Limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic raional și interraional– proporțional numărului de scaune disponibile in mijlocul de transport, iar pentru transportul rutier în trafic urban în limita a 60% din capacitatea de îmbarcare; 3.5. Purtarea obligatorie a măștilor de protecție pentru pasageri; 3.6. Respectarea măsurilor de curățare a suprafețelor după fiecare tură/cursă efectuată la stația terminus. 4. Suplimentar prevederilor punctului 1, unitățile comerciale cu amănuntul vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri: 4.1. Distanța socială de minim 1 (unu) metru și acces fluidizat în interior; 4.2. Triajul zilnic la începutul turei de lucru a angajaților; 4.3. Monitorizarea stării de sănătate a angajaților pe durata programului de muncă; 4.4. Asigurarea personalului cu echipamente de protecție; 4.5. Asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrare; 4.6. Accesul vizitatorilor cu măști în spațiu închis; 4.7. Prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, coșurilor, cărucioarelor etc. și asigurarea regimului de curățare umedă de minimum de 3 (trei) ori pe zi; 4.8. Aerisirea frecventă a spațiului, iar în caz de posibilitate – aerisirea permanentă. 5. Suplimentar prevederilor punctului 1, persoanele fizice și juridice care efectuează lucrări agricole, vor asigura respectarea următoarelor măsuri: 5.1. Distanța socială de minim 1 (unu) metru în timpul deplasării/transportării și la efectuarea lucrărilor; 5.2. Condiții de alimentație separată a lucrătorilor antrenați în lucrări; 5.3. Asigurarea cu dezinfectante pentru mâini; 5.4. Obligativitatea purtării măștilor în sere și alte spații închise; 5.5. Monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor antrenați. 6. Instituțiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenței medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID-19, indiferent de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (asigurate/neasigurate). 7. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. Respectarea distanței sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice. 8. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. 9. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. 10. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu. 11. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 organizarea şi desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural–sportiv, precum și alte măsuri/evenimente în spații/clădiri închise. 12. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor cu următoarele excepții: 12.1. membri de familie ai cetățenilor RM; 12.2. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități; 12.3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent; 12.4. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar; 12.5. pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. 13. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate. 14. Conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare o perioadă de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate. 15. Se interzice până la data de 30 iunie 2020 activitatea unităților de agrement, recreere, sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, muzeelor și a altor unități pentru antrenament și recreere. 16. Se suspendă, până la data de 30 iunie 2020, procesul educaţional în cadrul instituţiilor de învăţământ general, profesional şi universitar (pentru instituțiile publice și private), cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. 17. Se menține până la 31 mai 2020 sistarea activității piețelor comerciale din or. Chișinău și Bălți. 18. Se menține până la 30 iunie 2020 sistarea activității centrelor comerciale la nivel național, cu asigurarea funcționării în regim normal a unităților de comercializare a produselor alimentare și a produselor farmaceutice, amplasate în incinta acestora. 19. Se menține până la 30 iunie 2020 suspendarea curselor aeriene regulate de pasageri, charterelor aeriene regulate de pasageri, rutelor feroviare internaționale de transport de pasageri, transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, cu relansarea treptată în funcție de situația epidemiologică (i), reciprocitate privind regimul comunicării prin curse aeriene regulate cu statele corespondente (ii), restricțiile privind accesul cetățenilor străini în Republica Moldova (iii), regimul de autoizolare a persoanelor ce intră sau tranzitează teritoriul Republicii Moldova (iv), restricțiile privind accesul cetățenilor Republicii Moldova în statele corespondente. 20. Se admite: 20.1. comercializarea produselor la pachet și în regim catering prin unitățile de alimentație publică și prin unitățile ce comercializează produse de patiserie, panificație și alte produse alimentare cu vânzare la geam, exceptând alte tipuri de servicii; 20.2. comercializarea produselor alimentare la pachet prin unitățile de alimentație publică din cadrul unităților de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității. 21. Comerțul ambulant, se va desfășura în baza autorizaţiei de amplasare emise de autoritatea publică locală, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19, cu amplasarea punctului de comerț la o distanță de 3 metri unul de celălalt. 22. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu), cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție. 23. Întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfășura strict în aer liber (curțile bisericilor, mănăstirilor, altor culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanței sociale de minim 2 metri și cu purtarea obligatorie de către toți participanții a măștilor de protecție. 24. Instituțiile medico–sanitare publice și prestatorii de servicii de sănătate de drept privat, vor asigura reluarea graduală a activităților consultativ-diagnostice și de tratament programate în condiții de ambulator și a examenelor medicale cu scop profilactic în condiții de ambulator, cu programarea prealabilă a pacienților, în baza documentelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu respectarea tuturor măsurilor de precauție: 24.1. Se relansează următoarele activități medicale de ambulator, începând cu data de 16 mai 2020: activități de imunizare; asistența medicală stomatologică programată; activitatea Comisiilor medicale de examinare a conducătorilor de vehicul; activitatea Comisiilor de examinare pentru angajare la muncă în țară și peste hotarele republicii, activitatea Comisiilor medico-militare pentru examinarea medicală a recruților, Comisiilor de examinare medicală la angajare în muncă; Comisiilor de examinare medicală la angajare în muncă; Comisiilor de examinare medicală pentru port-armă, Comisiilor de examinare medicală de trimitere pentru expertizare și prelungire a gradului de dizabilitate etc., conform cerințelor actelor normative în vigoare. Prestarea serviciilor se va efectua, cu programare prealabilă, cu respectarea strictă a măsurilor de control și prevenire COVID-19, în dependență de evaluarea riscului epidemiologic pentru fiecare categorie de personal. 24.2. Se relansează următoarele activități medicale din cadrul spitalelor, începând cu data de 16 mai 2020, în condiții de staționar: serviciile de chirurgie de o zi; intervențiile chirugicale planificate pacienților cu risc anestezic conform scorului ASA (American Society of Anesthesiology), în conformitate cu prevederile Protocolului clinic standardizat în anestezie aprobat prin ordinul nr.861/ 2013; serviciile de reabilitare precoce a pacienților după AVC, infarct miocardic, traumatisme. 25. Se relansează serviciile de coafură (aranjare şi tuns), cu respectarea strictă a măsurilor de control și prevenire COVID-19: 25.1. Organizarea prestării serviciilor doar prin programare prealabilă; 25.2. Triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății); 25.3. Instalarea la intrare, în locuri vizibile și accesibile, a dozatoarelor cu dezinfectant pentru prelucrarea mâinilor; 25.4. Amplasarea locurilor de muncă cu respectarea strictă a distanței între ele de cel puțin 2 (doi) metri; 25.5. Asigurarea angajaților cu echipamente de protecție individuală – halat de lucru, mască, mănuși; 25.6. Aerisirea și curățarea încăperilor la un interval de cel mult 2 (două) ore; 25.7. Prelucrarea cu soluții dezinfectante pe bază de alcool a locului de muncă după fiecare client și a suprafețelor (mânere, întrerupătoare, mese, scaune, etc.); 25.8. Termometria obligatorie la intrarea în frizerie a clienților; 25.9. Purtarea obligatorie a măștilor de către clienți. 26. Se relansează procesul de antrenament de către sportivii, membri ai lotului național, în grupuri mici, ce nu depășesc 7 persoane, organizate strict în aer liber cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea și răspândirea infecției COVID – 19. 27. Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza, desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30, cu revizuire ulterioară, în funcție de situația epidemiologică. 28. Se recomandă conducătorilor entităților publice să organizeze, în funcție de specificul activității și de necesități: 28.1. atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității entității, activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu; 28.2. organizarea muncii la domiciliu pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, dar poate fi asigurată la distanță. 29. Directorul Serviciului Vamal va stabili, prin act administrativ intern, pentru unele posturi vamale la frontiera Republicii Moldova regimul de muncă în schimburi, cu o durată mai mare de 12 ore, cu respectarea duratei întreruperii în muncă între schimburi. 30. Se menține suspendarea până la data de 30 iunie 2020 a activităților la clasă din cadrul entităților prestatoare de servicii educaționale de drept public sau privat. Se admite desfășurarea componentei teoretice din cadrul programelor de studiu în regim online (indiferent de forma la care a fost autorizat pentru funcționare provizorie/acreditat programul) iar pentru componenta practică se admit doar orele individuale care vor respecta următoarele norme de igienă și sanitație: dezinfecția suprafețelor și utilajelor/instrumentelor, aerisirea spațiilor, purtarea măștilor, păstrarea distanței dintre participanți (cel puțin 1 m), organizarea monitorizării și triajului zilnic a personalului implicat precum și asigurarea acestuia cu echipamente de protecție, dezinfectanți. 31. Se sistează circulația transportului public din mun. Chișinău și mun. Bălți în zilele de 16-17 mai 2020 și 23-24 mai 2020. 32. Regimul de carantină în localități se va stabili in baza Instrucţiunii privind instituirea regimului de carantină în localități, conform anexei. 33. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate. 34. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului Anexă la Hotărârea nr.11 din 15.05.2020 a Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică INSTRUCŢIUNEA privind instituirea regimului de carantină în localităţi 1. Prezenta Instrucţiune stabileşte modul, criteriile, procedura de instituire a regimului de carantină în unităţile administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălţi, mun. Chişinău, UTA Găgăuzia, precum şi măsurile care urmează să fie adoptate şi executate de către autorităţile administraţiei publice locale respective. 2. Carantina reprezintă restricţia activităţilor de circulaţie, izolarea şi/sau separarea de alte persoane a persoanelor suspecte de a fi infectate, dar care nu sunt bolnave, sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport ori a bunurilor suspecte de a fi contaminate într–o manieră care să prevină posibila răspîndire a infecţiei sau contaminării. 3. Regimul de carantină în cadrul unei unităţi administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălţi, mun. Chişinău, UTA Găgăuzia se instituie în baza deciziei Comisiei extraordinară de sănătate publică locale. 4. Instituirea regimului de carantină în cadrul unei unităţi administrativ–teritoriale se decide în situaţia înregistrării cazurilor unice confirmate de infecţie, cu afectarea a 1% din populaţia unităţii administrativ–teritoriale respective), într–o perioadă de incubaţie, (pentru COVID–19 perioada fiind de 14 (paisprezece) zile) și/sau a clusterelor. 5. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informaţii şi Securitate, după caz, alte autorităţi, acordă sprijin comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică pentru desfăşurarea acţiunilor care se impun. 6. După stabilirea regimului de carantină, autorităţile din unităţile administrativ–teritoriale de nivelul I, mun. Bălţi, mun. Chişinău, UTA Găgăuzia, asigură următoarele măsuri: 1) izolarea localităţii; 2) eliberarea permiselor de circulaţie; 3) interzicerea intrării/ieşirii din localitate, cu excepţia persoanelor ce desfăşoară activităţi de asigurare a localităţii cu servicii (apă și canalizare, gaze naturale, energie electrică, salubrizare, poştale, bancare, comunicații electronice) şi produse (alimentare, farmaceutice, petroliere, sanitaro-igienice), precum şi lucrători ai unităţilor din sectorul agro–alimentar; 4) sistarea circulaţiei transportului, cu excepţia celui de tranzit şi celui care asigură vitalitatea localităţii; 5) interzicerea aflării persoanelor în afara domiciliului şi în spaţiul public cu excepţia: deplasărilor în interes de serviciu, atunci cînd activitatea nu poate fi desfăşurată la distanţă, deplasări pentru asigurare cu produse alimentare, medicamente, deplasări pentru acordarea asistenţei medicale şi pentru alte motive (lucrări agricole, decesul unui membru al familiei); 6) asistenţii sociali, lucrătorii sociali şi voluntarii vor asigura livrarea produselor de primă necesitate persoanelor social-defavorizate din localitate, cu respectarea măsurilor de protecţie individuală. 7. După stabilirea regimului de carantină, autorităţile administraţiei publice locale, de comun Ministerul Afacerilor Interne, asigură următoarele măsuri: 1) verificarea deplasărilor la punctele de intrare/ieşire, cu respectarea măsurilor de protecţie individuală; 2) verificarea respectării regimului de izolare la domiciliu, în comun cu instituţiile medico-sanitare teritoriale (care acordă asistenţă medicală primară); 3) monitorizarea şi interzicerea aflării persoanelor în spaţii publice (străzi, lăcaşuri de cult, parcuri etc.), cu excepţia deplasărilor permise; d) verificarea respectării distanţei sociale între persoane de minim 2 (doi) metri; 4) verificarea executării prevederilor hotărîrilor/deciziilor emise de organele competente privind evoluţia situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID–19; 5) eliberarea tichetului de intrare pentru unităţile de transport în tranzit prin localitate, cu informarea persoanelor despre tranzitarea zonei de carantină şi monitorizarea timpul parcurs şi ridicarea tichetului la ieşirea din localitate. 8. Se interzice folosirea unităţilor de transport de serviciu pentru transportarea persoanelor din zona de carantină în lipsa mijloacelor individuale de protecţie. 9. Sistarea regimului de carantină în unitatea administrativ–teritorială de nivelul I, mun. Bălţi, mun. Chişinău, UTA Găgăuzia se efectuează prin Decizia Comisiei extraordinare de sănătate publică locale, în cazul în care, pe teritoriul respectiv nu se înregistrează nici un caz nou pozitiv de infectare cu COVID-19 pentru o perioadă mai mare de 14 (paisprezece) zile de la ultimul caz declarat încheiat, cu informarea în scris a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. |
Lasa un comentariu