Anunţ cu privire la iniţierea elaborării proiectului de decizie „Cu privire la expunerea la licitaţie de vânzare a Casei de odihnă a Consiliului raional”
Anunţ cu privire la iniţierea elaborării proiectului de decizie „Cu privire la expunerea la licitaţie de vânzare a Casei de odihnă a Consiliului raional”

În conformitate cu Legea nr. 239/2008 „Privind transparenţa în procesul decizional", Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 967/2016 „Cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional", Aparatul preşedintelui raionului anunţă despre iniţierea elaborării proiectului de decizie „ Cu privire la expunerea la licitaţie de vânzare a Casei de odihnă a Consiliului raional
Elaborarea proiectului de decizie este determinată de situaţia deplorabilă în care se află bunul nominalizat, lipsa surselor financiare pentru întreţinerea acestuia şi neadmiterea deteriorării bunurilor imobile care la moment nu sânt utilizate.
Astfel, solicităm participarea activă a tuturor părţilor interesate prin prezentarea propunerilor în vederea elaborării proiectului de decizie Propunerile urmează a fi transmise până la data de 26 iulie 2020, în format electronic, la adresa: dubasari@list.ru  
Persoana de contact: Preşedintele raionului, dl Gr. Filipov, tel. 0248 44 155.
 

Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Anunţ cu privire la iniţierea elaborării proiectului de decizie „Cu privire la expunerea la licitaţie de vânzare a Casei de odihnă a Consiliului raional” - Title: Title general site

,