ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie Cu privire la semnarea unor acorduri de parteneriat ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie Cu privire la semnarea unor acorduri de parteneriat ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie Consiliul Raional Dubăsari iniţiază, începând cu data de 19 decembrie 2019 consultarea publică a proiectului de decizie Cu privire la semnarea unor acorduri de parteneriat. Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este stabilirea unui parteneriat viabil, transparent, eficient și de lungă durată. Prevederile de bază ale proiectului sunt asigurarea protecției, promovarea și respectarea drepturilor beneficiarilor, inclusiv copiilor, tinerilor la nivel raional și local, precum și îmbunătățirea calității vieții copiilor, tinerilor dezavantajați din Republica Moldova. Proiectul de decizie a fost elaborat în conformitate cu prevederile art.4 (al.2) al Legii privind descentralizarea administrativă nr.435/2006, art. 43 (p.1, lit.t), 53 (p.1, lit.p) ale Legii privind administraţia publică locală nr. 436/2006, decizia Consiliului raional nr. 03-03 din 28.06.2018 ”Cu privire la cooperarea între Consiliul raional Dubăsari și Asociația Obștească. ,,Operae Life” (Italia)”, decizia Consiliului raional Dubăsari nr. 05-02 din 04.12.2018 „Cu privire la semnarea Acordului de colaborare dintre Consiliul Raional Dubăsari și Asociația Obștească. ,,Operae Life” (Italia). Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 19 decembrie 2019, pe adresa Consiliului raional Dubăsari, pe adresa electronică: dubasari@list.ru , la numărul de telefon. 24844750, sau pe adresa s.Cosniţa, rn Dubăsari, CR Dubăsari, str.Pacii-70. Proiectul deciziei Cu privire la semnarea unor acorduri de parteneriat, (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.) sunt disponibile pe pagina web oficială a Consiliului raional Dubăsari www.dubasari.md, rubrica proiecte de decizii sau la sediul Consiliului Raional Dubăsari, situat pe adresa s.Cosniţa, rn. Dubăsari, CR Dubăsari, str.Pacii-70 |