ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,, Cu privire la trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vârstă mai înaintată, care din diferite
ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,, Cu privire la trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vârstă mai înaintată, care din diferite

ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
Consiliul Raional Dubăsari iniţiază, începând cu data de 19 decembrie 2019 consultarea publică a proiectului de decizie ,, Cu privire la trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vârstă mai înaintată, care din diferite motive nu au fost anterior trecuţi în evidenţa militară.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este organizarea evidenței militare a tinerilor născuți în anul 2004 și cei de vîrstă mai înaintată, care nu au fost anterior trecuți în evidență militară, în perioada 20 – 31 ianuarie 2020.          
Prevederile de bază ale proiectului sunt organizarea și trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vîrstă mai înaintată, care din diferite motive nu au fost anterior trecuţi în evidenţa militară.
Proiectul de decizie a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 12 al Legii nr. 1245–XV din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, Hotărîrii Guvernului nr. 631 din 23 mai 2003 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la evidența militară”, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova, nr. 864 din 17 august 2005 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus”.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 19 decembrie 2019, pe adresa Consiliului raional Dubăsari,  pe adresa electronică: dubasari@list.ru , la numărul de telefon. 24844750, sau pe adresa s.Cosniţa, rn Dubăsari, CR Dubăsari, str.Pacii-70.
Proiectul deciziei ,, Cu privire la trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vârstă mai înaintată, care din diferite motive nu au fost anterior trecuţi în evidenţa militară, (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.) sunt disponibile pe pagina web oficială a Consiliului raional Dubăsari www.dubasari.md, rubrica proiecte de decizii sau la sediul Consiliului  Raional Dubăsari, situat pe adresa  s.Cosniţa, rn. Dubăsari, CR Dubăsari, str.Pacii-70

Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,, Cu privire la trecerea în evidenţa militară a tinerilor născuţi în anul 2004 şi cei de vârstă mai înaintată, care din diferite - Title: Title general site

,