TERENTIEV IOSIF ION, originar din satul Doroţcaia, născut la data de 16 aprilie 1925. Veteran al Marelui Război pentru apărarea Patriei, este unicul veteran cu care raionul Dubăsari se mândrește și este unicul care mai are puterea să se deplaseze și să le povestească tinerilor istoria trăită de dumnealui acum 75 de ani în urmă.
În legătură cu faptul că anul acesta la data de 9 mai sărbătorim 75 de ani de la Marea Victorie, am realizat un interviu, în care dl Terentiev, ne-a relatat și ne-a redat istoria trăită de ei în acele vremuri cumplite, când mii de vieți omenești au rămas să zacă pe câmpul de luptă, dându-și ultima răsuflare pentru Țară, pentru Neam, pentru Victorie!!!
- Cum aţi fost înrolat în forţele armate în acest tragic război?
- La 14 mai 1944, când satul Doroţcaia a fost eliberat, eu fiind de partea cealaltă a Nistrului am putut să mă întorc acasă, dar îndată ce am ajuns în sat am fost mobilizat şi luat la război. Atunci oamenii mai în vârstă erau trimişi la Iaşi, unde se făcea pregătirea diviziei pentru Chişinău, iar pe noi tinerii ne duceau la Leningrad pe front. În acel moment Leningradul era încercuit de germani şi a stat astfel 900 de zile, noi am avut rolul eliberării Leningradului. La eliberarea Leningradului erau înrolaţi 1,5 mln de soldaţi, iar la Moscova 1 mln, fapt ce dovedeşte că cea mai grea luptă a fost pe un loc mult mai mic şi mai vulnerabil.
- Ce funcţie îndeplineaţi atunci şi ce aţi făcut după eliberarea Leningradului?
- Eram artilerist, iar după ce Leningradul a fost eliberat, toţi soldaţii care au rămas în viaţă şi nevătămaţi erau încărcaţi în vagoane şi îndreptaţi spre Polonia la front, eu am nimerit în al IV-lea front ucrainean. La hotarele Cehoslovaciei am fost tare rănit şi am stat în spital o lună şi opt zile, apoi am fost transportat în Rusia, nimerind în Jitomîr (Ucraina). Acolo am stat încă 4 luni şi 6 zile, vindecându-mă mi-au dat drumul acasă.
- Cum aţi ajuns acasă?
- Am venit acasă în două costile (eram rănit în picior şi în mână). Definitiv m-am vindecat acasă. În costile am fost la Chişinău şi am învăţat de şoferie. Atunci, mulţi dintre cei care au fost răniţi aveau posibilitatea să înveţe vreo profesie la Chişinău. Eu m-am folosit de această şansă, am învăţat şi am început să lucrez ca şofer timp de doi ani la Fabrica de cărămidă. Apoi am venit acasă, că tata mă chema, era foame, iar noi eram mulţi în familie şi era foarte greu. Am început să lucrez în Colhoz, unde am şoferit 26 de ani, apoi am devenit zavgar, răspundeam de maşinile din garaj. Când am început să am probleme cu vederea, căci şi la ochi am fost rănit în război, am început să lucrez ca răspunzător a bunurilor Colhozului, aici am lucrat până în anii 1994, că mă rugau să mai rămân.
- Ce sentiment va lăsat acest război?
- Este ceva ce nu poate fi uitat, un sentiment al grozăviei, un calvar al omenirii, o pată de sânge pe pământul nostru drag. Nemţii şi-au propus ca în 6 luni de zile să monopolizeze întreaga Europă. Şi ajungând la Moscova, fascistul a fost oprit, mai mult el nu putea înainta. Atunci, Hitler a ordonat ca 40 de divize, dintre cele mai puternice să meargă şi să nimicească tot ce este viu, iar Moscova să fie ştearsă de pe globul pământesc, ca în locul ei să fie apă. Au fost mai multe războaie, dar nu s-a văzut, nu s-a auzit ca să fie ucişi într-atât de crud oamenii paşnici (femei, copii şi bătrâni).
Este de datoria omenirii să păstreze în memorie, pe cei care au căzut în lupte. Trebuie să ţinem minte și să cinstim calităţile poporului nostru: Curajul, Răbdarea, Bărbăţia, dragostea de Patrie.