Respect și recunoștință pentru eroii din umbra actului medical
Respect și recunoștință pentru eroii din umbra actului medical

Într-o atmosferă de apreciere și respect, raionul Dubăsari a marcat Ziua Internațională a Științei în domeniul Laboratoarelor Biomedicale, aducând în prim-plan oamenii care, cu migală și responsabilitate, contribuie zilnic la salvarea de vieți.
Cu acest prilej Președintele raionului, domnul Sergiu Grigoriev, a decis conferirea Diplomelor de Merit unor specialiști dedicați, pentru profesionalismul, rigoarea și devotamentul demonstrate în activitatea lor, care este una invizibilă dar foarte importantă pentru fiecare pacient.
Distincțiile au fost acordate:
dnei Elena ȚÎGULEA, biochimistă, Centrul de Sănătate Dubăsari;
dnei Svetlana CIBUC, felcer-laborant, Centrul de Sănătate Dubăsari;
dnei Eudochia OSIPOV, felcer-laborant, Centrul de Sănătate Dubăsari;
dnei Iraida ZAGADAILOV, felcer-laborant, Centrul de Sănătate Dubăsari;
dnei Natalia NIRCA, felcer-laborant, OMF Cocieri;
dnei Rodica RACU, felcer-laborant, OMF Holercani;
dnei Ana GHERMAN, felcer-laborant, Serviciul ftiziopulmonologic.
În mesajul său, Președintele raionului a subliniat importanța crucială a muncii din laboratoare:
„În spatele fiecărui diagnostic corect stă munca dumneavoastră minuțioasă și responsabilă. Deși nu sunteți mereu în prim-plan, contribuția dumneavoastră este esențială pentru sănătatea fiecărui pacient. Vă mulțumesc pentru dedicare și pentru standardele înalte pe care le mențineți zi de zi.”
Evenimentul a evidențiat rolul indispensabil al specialiștilor din laboratoarele biomedicale – adevărați profesioniști care, prin precizie și dăruire, susțin întregul sistem medical.
Marina LUPAȘCO, specialistă principală

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Respect și recunoștință pentru eroii din umbra actului medical - Title: Title general site

,