Harta site-ului
Ajutor
Recunoașterea și echivalarea studiilor – o nouă sarcină pentru APL II
Recunoașterea și echivalarea studiilor – o nouă sarcină pentru APL II

Întru descentralizarea și facilitarea procesului de recunoaștere și echivalare a perioadelor de studii efectuate în străinătate de către cetățenii Republicii Moldova, care solicită continuarea studiilor în instituțiile din sistemul național de educație, la data de 11 iunie curent, de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării, a fost organizat seminarul regional de instruire, cu participarea reprezentanților instituțiilor de formare profesională de toate nivelurile și a organelor locale de specialitate în domeniul învățământului. Din raionul Dubăsari, la seminarul dat, au participat dna Larisa Brăducean, șef Direcție învățământ general, dna Alexandra Vatav, specialist principal în probleme resurse umane și dl Serghei Loghinov, specialist principal în probleme juridice, Direcție juridică și resurse umane.
În cadrul seminarului au fost prezentate scopurile Cadrului național al calificărilor din Republica Moldova - formarea unui sistem naţional de calificări unic, integru, deschis şi flexibil, care cuprinde toate nivelurile şi formele de învățământ profesional, orientat spre satisfacerea unor necesităţi concrete în cadre calificate ale pieţei forţei de muncă, alinierea învăţării pe tot parcursul vieţii la dezvoltarea economică a ţării și sprijină politicile și strategiile naționale în domeniul educației și formării profesionale, în corespundere cu politicile europene în acest domeniu (prevederile Cadrului european al calificărilor, ale Cadrului de calificări pentru Spațiul european al învățământului superior).
Cadrul național al calificărilor din Republica Moldova (CNCRM) este  un sistem unic de organizare, la nivel naţional sau la nivelul unui sistem de învăţământ, cunoscut şi acceptat de comunitatea internaţională, prin intermediul căruia toate calificările şi alte realizări din domeniul învățământului profesional pot fi raportate unele la altele într-un mod coerent. Acesta prevede principiile de bază necesare pentru pregătirea alinierii Cadrului național al calificărilor din Republica Moldova la Cadrul european al calificărilor (EQF) și pentru autocertificarea Cadrului național al calificărilor din Republica Moldova în raport cu Cadrul de calificări pentru Spațiul european al învățământului superior (QF-EHEA), precum și corelarea indirectă cu cadrele naționale ale calificărilor din alte țări.
Totodată, a fost pusă în discuții necesitatea creării și completării Registrului naţional al calificărilor (RNC) care este o bază de date națională ce cuprinde descrierea calificărilor din Republica Moldova recunoscute la nivel național.
Pe parcursul anului 2018 în adresa Direcției învățământ general Dubăsari a parvenit o solicitare de recunoaștere și echivalare a perioadelor de studii efectuate în străinătate pentru continuarea studiilor în învățământul primar și gimnazial.
 
Alexandra VATAV,
specialist principal în probleme resurse umane

 
 
 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Recunoașterea și echivalarea studiilor – o nouă sarcină pentru APL II - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta