Recomandări privind regulile de deplasare pe durata epidemiei COVID-19 Odată cu reînceperea treptată a unor activități economice, care au fost restricționate pentru a limita contactele fizice dintre persoane și a asigura distanțarea socială pentru a preveni și încetini răspândirea pandemiei de COVID-19 a crescut substanțial necesitatea de deplasare a cetățenilor cu unitățile de transport. Tot mai multe persoane au nevoie să circule pentru a se deplasa la locul de muncă, să-și asigure necesitățile zilnice de bază (produse alimentare, de igienă, servicii și medicamente) sau să aibă grijă de persoane vulnerabile. Important! Nu mergeți nicăieri, dacă aveți febră, tuse sau dificultăți de respirație! În acest caz, stați acasă, adresați-vă după asistență medicală medicului de familie sau la telefonul 112 și urmați sfaturile autorităților din sănătate. Când este posibil, utilizați mersul pe bicicletă sau pe jos. Aceasta vă va permite: - să respectați distanțarea socială față de alte persoane, - să asigurați necesitățile minimale zilnice de activitate fizică (cel puţin 30 min.), ceea ce devine mai dificil de respectat din cauza izolării, lucrului la distanță și lipsa sau limitarea drastică a accesului în parcuri, la activitățile de sport, fitness sau recreaționale. Dacă trebuie să utilizați trasportul public (autobuze, microbuze, troleibuze sau taxi): - Evitați, pe cât e posibil, orele de vârf! - Purtați mască în transportul public! Respectați regulile de utilizare a măștilor: cu mâinile curate se fixează simetric ca să acopere strâns nasul și gura, să fie comod pentru respirație, să nu atingeți masca cu mâinile murdare, când o scoateți – să nu atingeți gura, nasul și ochii. - Mănușile în transportul public nu vă protejează suficient – pe durata călătoriei se pot contamina de la suprafețe și vă puteți îmbolnăvi daca vă atingeți fața cu mănușile. Cel mai bine să vă spălați mâinile cu săpun sau să le dezinfectați imediat ce ați părăsit unitatea de transport. - Respectați distanțarea fizică! Străduiți-vă să mențineți o distanță de cel puțin 1 metru de la alți pasageri când mergeți către și în stațiile de așteptare a transportului public urban, când procurați bilete de la conductor sau șofer, sau când vă ocupați locul în transport. - Respectați igiena respiratorie! - Acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință când tușiți sau strănutați. Aruncați șervețelul utilizat imediat ce ieșiți din unitatea de transport sau dacă sunteți la stație în coș de gunoi cu capac. - Evitați să atingeți mânerele, barele sau alte suprafețe din unitatea de transport public! - Chiar dacă aceste suprafețe sunt dezinfectate după fiecare tură, acestea pot fi contaminate cu virusuri. Dacă în timpul călătoriei în transport public este necesar să vă țineți de bare, folosiți șervețele de hârtie. Aruncați șervețelul utilizat imediat ce părăsiți unitatea de transport în coș de gunoi cu capac. - Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura! - Dacă mergeți cu taxiul, evitați să călătoriți împreună cu persoane străine, deoarece nu puteți păstra distanța fizică de cel puțin 1 m. Păstrați datele privind numărul taxiului cel puțin pentru 14 zile, aceste date e posibil să fie necesare autorităților de sănătate publică pentru identificarea și urmărirea cazurilor de infectare. - Fiți respectuos față de alți pasageri din transportul public!La ieșire din unitatea de transport public, taxi, sau automobil, spălați-vă mâinile cu săpun sau dezinfectați-le cu soluție pe bază de alcool imediat ce ați ajuns la locul de destinație. Urmăriți și respectați recomandările autorităților de sănătate publică! |
Lasa un comentariu