Raionul Dubăsari participă la cea de-a III-a ediție a Forumului Economic de la Iași
Raionul Dubăsari participă la cea de-a III-a ediție a Forumului Economic de la Iași

Raionul Dubăsari participă astăzi, 5 iunie 2026, la lucrările celei de-a III-a ediții a Forumului Economic de la Iași, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate dezvoltării economice și cooperării regionale în Europa de Est.
La invitația domnului Costel Alexe, președintele Asociației Euroregiunea „Siret–Prut–Nistru”, raionul Dubăsari este reprezentat de domnul Alexandru Reul, vicepreședinte al Raionului Dubăsari.
Forumul reunește reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai mediului de afaceri, ai corpului diplomatic și ai mediului academic din România, Republica Moldova, Ucraina, precum și delegații din Polonia și Germania. Agenda evenimentului este axată pe identificarea soluțiilor pentru dezvoltarea regională, consolidarea cooperării transfrontaliere și promovarea oportunităților investiționale.
În cadrul forumului, vicepreședintele raionului participă la panelurile tematice dedicate cooperării dintre administrațiile publice locale din România, Republica Moldova și Ucraina, precum și oportunităților de colaborare și finanțare pentru dezvoltarea afacerilor în spațiul regional.
Participarea Raionului Dubăsari la acest eveniment oferă oportunități importante de stabilire a unor noi parteneriate instituționale și economice, de identificare a surselor de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală și de preluare a bunelor practici în domeniul administrației publice.
Totodată, prezența la Forumul Economic de la Iași reconfirmă angajamentul Consiliului Raional Dubăsari de a promova cooperarea internațională și de a contribui activ la dezvoltarea durabilă a localităților din raion.
Marina LUPAȘCO, specialistă principală
 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Raionul Dubăsari participă la cea de-a III-a ediție a Forumului Economic de la Iași - Title: Title general site

,