Președintele raionului Grigore FILIPOV a inspectat lucrările realizate la grădinița din satul Doroțcaia
Președintele raionului Grigore FILIPOV a inspectat lucrările realizate la grădinița din satul Doroțcaia

Astăzi, 23 iulie curent, președintele raionului Dubăsari dl Grigore FILIPOV, aflându-se cu o vizită de lucru în teritoriul satului Doroțcaia, a inspectat obiectul renovat la grădinița de copii ,,Scufiţa Roşie” din localitate.  Recent, cu susținerea financiară din partea Președintelui Republicii Moldova dl Igor DODON, a fost posibilă reconstruirea gardului de împrejmuire a terenului aferent al grădiniţei de copii.
Primarul localității dl Valeriu BERZAN a relatat că acest proiect investițional este o realizare foarte actuală, dat fiind faptul că administrația publică locală nu are surse financiare suficiente de a acoperi cheltuielile necesare. „Siguranța copiilor în timpul activităților la aer liber, este o prioritate pentru noi. În acest sens aducem sincere mulțumiri Președintelui țării și președintelui raionului dlui Grigore FILIPOV pentru interesul și suportul acordat la amenajarea teritoriului aferent instituţiei respective”, a menționat primarul.
Președintele raionului dl Grigore FILIPOV a subliniat că, dezvoltarea comunitară, modernizarea instituțiilor de învățământ și educație din raion, precum și îmbunătățirea serviciilor sociale,  vor fi mereu în vizorul conducerii raionului, iar necesitățile și problemele apărute, vor fi abordate și discutate de comun cu administrația publică locală de nivelul unu.
 
 
 
Tatiana GHERB,
Specialist principal

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Președintele raionului Grigore FILIPOV a inspectat lucrările realizate la grădinița din satul Doroțcaia - Title: Title general site

,