Perioada și zonele de prohibiție a pescuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2020
Perioada și zonele de prohibiție a pescuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2020

În temeiul prevederilor art. 35, art. 36 și art. 40 din Legea nr. 149-XVI din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura, se stabilesc perioadele și zonile de prohibiție a pescuitului sportiv, amator și de agrement pentru toate speciile de hidrobionți în obiectivele acvatice piscicole naturale, după cum urmează:
  1. Timp 75 de zile consecutive, de la 1 aprilie, până la 14 iunie 2020 inclusiv:
  • În fluviul Nistrului pe sectorul de la satul Naslavcea până la orașul Camenca;
  • În lacul de acumulare Dubăsari;
  • În fluviul Nistrului în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (28 km) și în brațul Turunciuc;
  • În lacul Cahul.
  • În râul Prut de la intersecția lui cu frontiera de nord a RM cu Ucraina până la satul Tețcani;
  • În lacul de acumulare Costești – Stînca,
  • În râul Prut pe sectorul de la Barajul nordului hidrotehnic Costești- Stînca până la satul Giurgiulești.
  • Pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bîc și Botna afluenți ai fluviului Nistru, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele;  
  • Pe râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăț, Ciuhur, Camenca, Gîrla mare, Delia, Nîrnova, Lăpușna, Sarata, Tigheci afluenți ai râului Prut, cu excepția obiectelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele;
  • În bălțile Manta;
  • Pe râurile Cogîlnic, Cahul, Ialpug, cu excepția obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele;
  1. Este interzis pescuitul pe tot parcursul anului:
  •  La  100 m în amonte și în aval de podurile de peste fluviul Nistru și râul Prut;
  • La gura de vărsare în râul Prut a afluenților Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăț, Răut, Ciuhur, Camenca, Gîrla Mare, Delia, Nîrnova, Lăpușna, Sărata, Tigheci, la gura de vărsare în fluviul Nistru a afluenților Ciorina, Răut, Ichie, Bîc, Botna pe o distanță de 500 m de ambele părți ale gurilor și pe cursul acestor afluenți pe o distanță de 500 m de la confluență;
  • În fluviul Nistru în sectoarele de la satul Naslavcea pe o distantă de 1 km în aval si de la barajul lacului de acumulare Dubăsari pe o distantă de 300 m în aval;
  • În lunca Ohrincea a râului Răut;
  • În canalul de evacuare al Centralei Termoelectrice din Moldova, În lacul de acumulare Cuciurgan la o distanță de 500 m spre nord și sud de la confluență și de 300 m în largul lacului;
  • În albia veche a râului Prut de la barajul nordului hidrotehnic Costești-Stînca până la confluență cu albia principală;
  • În râul Prut pe o distanță de 3 km în aval şi de 500 m în amonte de barajul nodului hidrotehnic Costești- Stînca;
  • În fluviul Nistru pe sectorul în amonte de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la 362 km ;
  • În fluviul Nistru și râul Prut pe sectoarele de 100 m în amonte și în aval de la gurile canalelor de alimentare a bălților și lacurilor;
  • În fluviul Dunărea în limitele teritoriale ale Republicii Moldova.
 
                                                Vitalie CHIRILOV,
Șef IPM Dubăsari  

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Perioada și zonele de prohibiție a pescuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2020 - Title: Title general site

,