Spirit civic, dragostea față de pământul strămoșesc și pace elogiate la sărbătoarea dedicate abecedarului ![]() La data de 28.05.2024 în incinta LT„Mihai Eminescu”, Dubăsari am avut frumosul prilej de a asista împreună cu elevii mei la două sărbători nemaipomenit de frumoase cu genericul „Adio, drag Abecedar!” Clasa 1C, dirijați de tânăra și neobosita învățătoare Bătrâncea Elisaveta, ne-au vrăjit cu cântece, dansuri și poezii în care au demonstrat simțul lor civic, dragostea față de pământul strămoșesc, gustul artistic și darul actoricesc! Admirație picilor și învățătoarei! Mult succes în continuare! Clasa 1 A, în frunte cu învățătoarea lor harnică și creativă Beleavschi Tatiana, ne-au surprins prin omagiu adus PĂCII: toți în alb asemeni unor îngerași! Au cântat, au dansat, au înscenat, au recitat cu multă pasiune! Au cules un tumult de aplauze binemeritate și le dorim an de an să se prezinte la fel de frumos la carte și în scenă! Sunt mândră că am așa colege pasionate de munca deloc ușoară, care știu a organiza frumos atât elevii, cât și părinții pentru a sărbători împreună așa serbări de suflet! Au toată considerația mea! Valentina MORARENCO, învăţătoare, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Dubăsari |
Lasa un comentariu