Secţia situaţii excepţionale Dubăsari atenționează! Secţia situaţii excepţionale Dubăsari atenționează populația să țină cont de regulile antiincendiare la utilizarea focului deschis.Oamenii sunt rugați să nu dea foc resturilor menajere și să nu aprindă focuri de tabără în spații forestiere. Preîntîmpinările vin în contextul avertizării lansate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, că pe teritoriul Republicii Moldova se prevăd temperaturi caniculare cu maxime de pînă la 33 grade celsius. În aceste condiții crește riscul producerii incendiilor în urma utilizării focului deschis. Totodată, oamenii sunt rugați să evite scăldatul în rîu, pentru a evita înecurile. În pofida temperaturilor înalte de afară, apa din rîu este rece. Persoanele neadaptate și-ar putea pune viața în pericol. Serviciul Situații Excepționale Dubăsari îndeamnă populația să apeleze telefonul 901 în situații de risc. SSE Dubăsari |
Lasa un comentariu