Harta site-ului
Ajutor
Ieri o palmă simplă de pământ – azi teren de joacă pentru copii
Locuitorii din satul Doroțcaia, sunt cei care demonstrează că prin dorință și implicare pot contribui la promovarea și redarea aspectuoasă a imaginii localității. De 3 ani de zile, 4 familii din sat și-au propus să amenajeze un mini-parc de joacă pentru copii. Astfel, familiile Bacioi Mihai și Mariana, Diordiev Anatol
Vizite: 3765
Data: 2017-08-04
autor: Aparatul Președintelui raionului
Ambasadorul Cehiei a vizitat raionul Dubăsari
Cu o vizită de lucru în raionul Dubăsari s-a aflat astăzi 3 august curent, Ambasadorul  Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehia în Republica Moldova dl Zdenek KREJCI, însoţit de dna Ivana KREJCOVA, soţia dlui ambasador, dl Jan HUSAK, consilier al Ambasadei şi dna Daniela DRAGALIN, coordonator de proiecte. Excelenţa Sa s-a întâlnit
Vizite: 1844
Data: 2017-08-03
autor: Aparatul Președintelui raionului
Campania de prevenire a cazurilor de înec
Odată cu începutul sezonului estival, angajații Inspectoratului de poliție Dubăsari, împreună cu angajații Secției situații excepționale, au dat start Campaniei de prevenire a cazurilor de înec, care se va desfășura pe parcursul întregii veri. În acest context, recomandăm: - Scăldaţi-vă numai în locuri special destinate; Într-un bazin cu apă necontrolat puteţi nimeri în
Vizite: 1464
Data: 2017-08-03
autor: Aparatul Președintelui raionului
Propuneri de proiect pentru prelucrarea/comercializarea produselor ecologice
În cadrul proiectului Dezvoltarea Agriculturii Organice orientate spre Export în Moldova, finanțat de către USAID și Agenția Cehă pentru Dezvoltare, People in Need anunță un concurs de propuneri de grant pentru gospodăriile agricole, producători de produse ecologice, asociații, cooperative sau grupuri de fermieri ce activează în sectorul agriculturii ecologice. Proiectul
Vizite: 1583
Data: 2017-08-03
autor: DEBF Direcţia economie, buget şi finanţe
Recomandări întru evitarea toxiinfecțiilor alimentare
În contextul cazului de toxiinfecţie alimentară înregistrată în r-ul Glodeni în urma mesei de pomenire şi în scopul înlăturării riscului de apariţie a altor episoade de toxiinfecţii alimentare, Direcția Raională pentru Siguranţa Alimentelor Dubăsari intervine  cu recomandări concrete, după cum urmează: Operatorii din industria alimentară trebuie să ţină cont de următoarele aspecte: Neadmiterea
Vizite: 1243
Data: 2017-08-03
autor: Aparatul Președintelui raionului
Cu toată familia îşi doresc cetăţenia Republicii Moldova
Familia Levinski din raionul Dubăsari, au depus astăzi 2 august 2017, Jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova în faţa simbolurilor de stat şi a Preşedintelui raionului Dubăsari. Astfel, Valeriu Levinschi, Nataliya Levinskaya şi Mikhail Levinskiy au depus jurământul pentru obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova. Cererea privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova se adresează Preşedintelui
Vizite: 1810
Data: 2017-08-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Recoltarea spicoaselor e pe ultima suta de metri
După cum am informat anterior, anul curent plugarii din raionul Dubăsari au sarcina să recolteze 2084 ha de culturi cerealiere de I grupă, dintre care: 1929 ha cu grîu de toamnă, 100 ha cu orz de toamnă, 23 ha cu orz de primăvară şi 32 ha cu secară.     La data
Vizite: 1412
Data: 2017-08-02
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
La Coşniţa s-a deschis un Club Sportiv Comunitar
Începând cu 31 iulie 2017, locuitorii din comuna Coşniţa, cât şi din localităţile vecine, au posibilitatea să îşi întremeze şi să promoveze modul sănătos de viaţă şi odihna activă vizitând Clubul Sportiv Comunitar din Coşniţa. Deschiderea clubului respectiv vine să soluţioneze una din problemele cu care se confruntă populația locală,
Vizite: 3258
Data: 2017-08-01
autor: Aparatul Președintelui raionului
S.A RED NORD anunţă întreruperi programate ale energiei electrice
În legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, în perioada 07.08. –11.08.2017 se va întrerupe energia electrică: 07 august 2017: s. Malovata Nouă (parţial) - 10:00-16:00. 08 august 2017: s. Cocieri (parţial) - 09:00-16:00. 09 august 2017: s. Pîrîta (parţial) - 09:00-16:00. 10 august 2017: s. Doroţcaia (parţial) - 09:00-16:00. 11 august
Vizite: 1412
Data: 2017-08-01
autor: Aparatul Președintelui raionului
S-a încheiat sesiunea suplimentară /repetată a examenelor de absolvire BAC 2017.
În perioada 17 - 22 iulie, candidaţii la diploma de bacalaureat din raionul Dubăsari au susţinut examenele de absolvire în sesiunea repetată în Centrul de BAC L.T. "Antioh Cantemir" din or. Chişinău. În sesiunea repetată au participat 42 de candidaţi dintre care au promovat examenele 15 absolvenţi. Cu părere de
Vizite: 1196
Data: 2017-07-28
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta