Mesajul Președintelui raionului cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști!
Mesajul Președintelui raionului cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști!

Dragi prieteni, stimați credincioși!
 

Anul acesta Sfintele Sărbători de Paști și Învierea Domnului vom sărbători cum nu ne-am închipuit vreodată. Până nu demult cea mai mare sărbătoare a creștinătății era un prilej de întâlnire cu familia, rudele și revedere a celor dragi. Acum însă, sărbătorile pascale ne găsesc izolați în casele noastre, în contextul în care întreaga omenire suferă din cauza pandemiei și ne îndeamnă la acțiuni responsabile, care țin în primul rând de limitarea contactului cu cei din jur.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm semnificația Sărbătorii Învierii Domnului. În acest an, toți creștinii ortodocși sunt îndemnați ca în noaptea de Paști, să se roage acasă, iar slujba Învierii să o privească la Televizor. Nu putem să mergem la biserică, dar în fiecare localitate, parohul bisericii va efectua slujba de sfințire a bucatelor conform respectării regulilor și normelor în perioada de carantină.
Vă îndemn pe fiecare să acordați prioritate sănătății dumneavoastră și a celor din jur, chiar dacă e foarte greu, trebuie să rezistăm și să depășim, împreună această situație dificilă.
Vă doresc tuturor, ca în zi de sărbătoare, Lumina și căldura Paștelui să încălzească sufletele, să deschidă inimile spre iubire, credință, iertare, să coboare liniştea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa și să vă aducă renaşterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete!

Sărbători Fericite! Hristos a Înviat!
 
Cu respect,
Grigore FILIPOV,
Președintele raionului Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Mesajul Președintelui raionului cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști! - Title: Title general site

,