Peste 30 de cadre didactice din învățămîntul primar și preșcolar au participat la seminarul raional ”Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I, anul de studii 2016-2017”, organizat de către specialiştii Direcţiei învăţămînt general Dubăsari, azi, 14 aprilie 2016, în incinta L.T. “Ion Creangă, Coşniţa.
În cadrul seminarului s-a discutat despre La data de 14.04.2016, ora 09:00 și ora 11:00 în cadrul Centrului de testare din Gimnaziul Pîrîta s-a desfășurat testarea candidaților la funcția de director.
În rezultatul susținerii testării, la următoarele etape ale concursului sînt promovate următoarele persoane:
1. Oprea Ana, candidat la funcția de director al grădiniței creșă de copii „Lăstăraș”, com.Molovata În scopul promovării lecturii şi familiarizării elevilor cu viaţa şi activitatea personalităţilor din literatură, cultură, istoria naţională şi universală, anual Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă”, Secţia Naţională IBBY din R.Moldova organizează şi desfăşoară Concursul literar „La izvoarele înţelepciunii” în patru etape: local, raional, republican şi La data de 9 aprilie curent la inițiativa Președintelui raionului Dubăsari de comun acord cu Școala sportivă raională, Direcția cultură și turism și Direcția învățămînt s-a dat start la cea dea II-a ediție a Turneului de volei între veteranii sportului avînd vîrsta de 45 ani și mai mari. La competiții Astăzi, 13 aprilie 2016, specialiştii SAP au realizat o vizită de lucru în grădiniţa „Andrieş”, s. Ustia unde au realizat reevaluarea copiilor care au diagnoze medicale şi continuă să frecventeze regulat grădiniţa cu toţi copiii. Reevaluările s-au realizat pe domeniile cognitiv, de limbaj, adaptativ şi socio-relaţional. Copilaşii s-au arătat foarte Pompierii recomandă prudență maximă în respectarea normelor antiincendiare, atunci cînd merg la picnic sau igienizează teritorii și curți. Această avertizare este dată întru evitarea incendiilor de vegetație. Atenție la ruguri și focurile de picnic, acestea trebuie monitorizate, iar la plecare stinse minuțios și acoperite cu pămînt.
Mai mult, în condiții de vînt În temeiul Dispoziţiei Preşedintelui raionului Nr. 47-n din 05.04.2016 „Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului raional”, pe data de 14 aprilie ora 1000, în sala mică de şedinţe al Î.M. „Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia” s. Coșnița, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului raional, În conformitate cu programul de activitate al BCIS și în temeiul pe data de 07 aprilie anul curent, Echipa Mobilă a BCIS s-a deplasat în localitatea Marcăuţi. În componența Echipei Mobile, la solicitarea APL, au fost prezenți reprezentanți ai Casa Teritorială de Asigurări Sociale, Inspectoratul Fiscal, Inspectoratul muncii, Agenția În scopul dezvoltării şi stabilirii de noi parteneriate pe piaţa muncii Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dubăsari organizează în perioada 11-29 aprilie 2016 Campania de vizite la agenţii economici cu sloganul „Aveţi oferte de muncă şi căutaţi personal? Noi Vă putem ajuta!”.
Printre obiectivele Campaniei se includ informarea angajatorilor despre Astăzi 11 aprilie 2016, conform planului de activitate, cu privire la seminarul metodic cu psihologii şcolari „Intervenţia psihologică a copiilor în situaţie de criză”, a fost organizat cu scopul de profilaxie a comportamentului suicidar la copii şi adolescenţi, sau abordat aşa subiecte ca: cauzele, factorii, caracteristicile, crizelor, conform psihologiei |