Jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova, depus de încă un cetățean străin Solicitările și adresările cetățenilor străini în acordarea cetățeniei Republicii Moldova sunt mult mai frecvente în ultima perioadă de timp. Pentru a putea obţine cetăţenia ţării noastre, solicitanţii obligatoriu trebuie să depună Jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova în faţa simbolurilor de stat şi al Preşedintelui raionului unde îşi au viza de reşedinţă şi se dobândește la data depunerii jurământului.
Cererea privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova se adresează Preşedintelui Republicii Moldova şi se depune personal, la organul teritorial al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în a cărui rază îşi are domiciliul solicitantul. Astfel, miercuri 19 iulie, cetățeanul Evghenii SHAMOV (s. Cocieri or. Dubăsari), a depus Jurământul de credinţă în faţa Vicepreședinților raionului Dubăsari, dna Maria JIMBEI și dl Valeriu SANDUL și al funcţionarilor din cadrul Aparatului Preşedintelui, cu următorul conţinut: Eu (numele, prenumele), născut la (data şi locul naşterii), jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială. Dna Maria JIMBEI l-a felicitat pe dl SHAMOV cu acest eveniment important şi i-a cerut să studieze mai profund limba de stat, să cunoască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile moldoveneşti, cât şi să se implice în activităţile publice raionale şi locale. Tatiana GHERB, Secția informare, transparență și relații cu publicul |
Lasa un comentariu