INFORMARE PENTRU CONSUMATORII DE GAZE NATURALE ![]() Consiliul Raional Dubăsari informează cetățenii că, potrivit comunicatului emis de S.A. „Energocom”, facturile pentru consumul de gaze naturale aferente lunii iunie 2026 vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august. Amânarea este determinată de procesul de tranziție la noul sistem propriu de procesare a plăților al furnizorului, de testarea suplimentară a acestuia și de verificarea datelor, măsuri necesare pentru asigurarea unui proces de facturare corect, transparent și sigur. Începând cu luna iunie 2026, S.A. „Energocom” gestionează în regim propriu procesele de evidență comercială, facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale din Republica Moldova. Consumatorii care doresc pot efectua plăți în avans pentru consumul de gaze naturale aferent lunii iunie. Sumele achitate vor fi înregistrate în sistem și vor fi luate în considerare la emiterea facturii. Totodată, furnizorul precizează că: - emiterea facturilor pentru consumul din luna iunie este planificată începând cu 1 august 2026; - facturile pentru consumul din luna iulie urmează să fie emise începând cu 10 august 2026; - întârzierea emiterii facturilor nu afectează furnizarea gazelor naturale către consumatori; - nu vor fi aplicate penalități sau majorări de întârziere, iar termenul de achitare va fi calculat începând cu data emiterii facturii și va fi indicat în documentul de plată. Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309 sau pot transmite solicitările la adresa de e-mail cancelaria@furnizare.energocom.md. Sursa informației: S.A. „Energocom”. Marina LUPAȘCO, specialistă principală |
Lasa un comentariu