Harta site-ului
Ajutor
Festivalul raional „Aho – aho răsună Nistrul” ediţia a XIV-a
Festivalul raional „Aho – aho răsună Nistrul” ediţia a XIV-a

Oriunde în lume săbătorile de iarnă sunt celebrate cu bucurie şi sunt aşteptate cu nerăbdare, dar moldovenii ştiu să petreacă cel mai bine şi transformă Crăciunul într-o amintire de neuitat. Nicăieri în lume nu este mai frumos de sărbători decât în raionul Dubăsari. An de an se dă start evenimentelor, tradiţiilor şi obiceiurilor sărbătoririi Naşterii Mântuitorului, care aduce bucurie în sufletele noastre, oferindu-ne prilejul de a petrece clipe minunate de colind, spiritualitate şi tradiţie autentică.
Astfel, la 22 decembrie 2018, în incinta Casei raionale de cultură s-a desfăşurat Festivalul raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Aho-aho, răsună Nistrul”, ediţia a XIV-a, care a avut ca scop promovarea genurilor de artă populară întâlnite în segmentul patrimoniului cultural raional „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”; valorificarea tezaurului cultural artistic, lărgirea spectrului de valori artistice ale fondului de folclor local; îmbogăţirea repertoriului colectivelor folclorice cu creaţii autentice de valoare, de reflectare şi propagare a adevăratelor valori patrimoniale prin intermediul mass-media. La festival au participat 10 colective folclorice, care activează în instituţiile de cultură din raion. Oaspeţi prezenţi la sărbătoare a fost şi colectivul folcloric “Datina” din s. Ternovca, r-nul Slobozia. Dumnealor au venit cu un repertoriu de tradiţii şi obiceiuri deprinse de la părinţi şi bunei. Programul colectivelor a inclus colinde, urături tradiţionale, jocuri cu măşti zoomorfe, drama populară, cea din urmă reprezintă obiceiul Semănatului, Steaua, Pluguşorul.
În cadrul festivalului ne-au onorat cu prezenţa persoane oficiale şi oaspeţi precum:
Grigore Policinschi – Preşedintele raionului;
Maria Jimbei – Vicepreședintele raionului;
Maxim Cataranciuc - Director de Proiect  PNUD Moldova;
Teodor Pelin – Protopop al raioanelor de Dubăsari şi Criuleni;
Dumitru Darmancev – Protoiereul bisericii „Sf. Alexie” din s. Pohrebea.
De la prima ediţie a festivalului au trecut, în grabă, 14 ierni spectaculoase, în care colectivele noastre artistice au colindat şi au urat întreg raionul Dubăsari, iar instrumentele lor zgomotoase au deşteptat bătrânul râu, şuierând şi-n lung, şi-n lat “Aho-aho, răsună Nistrul”.  Fiecare sat îşi are specificul şi tradiţiile sale, care s-au format pe parcursul timpului. Aşa că, fiecare colectiv a avut ceva mai special de prezentat în scenă. Vrednicii colindători și urători au încântat spectatorii cu programul de colinde, urături și obiceiuri de bun augur pentru Anul Nou, creând o atmonsferă de comuniune sufletească și artistică de neuitat. Colectivele au fost premiate cu diplome şi cadouri de preţ.
Festivalul raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Aho-aho, răsună Nistrul” este organizat anual de către Direcţia cultură şi turism, sub egida Preşedintelui raionului Dubăsari. În fiecare an suntem profund impresionaţi de colindele reactualizate din memoria bătrânilor, de ansamblurile folclorice, care ne cuceresc prin spontaneitatea prezenței scenice, prin frumusețea și ingeniozitatea vestimentaţiei și nu în ultimă instanță, prin autenticitatea și calitatea repertoriului performant scenic.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de expoziţia dedicată sărbătorilor de iarnă, confecţionată de  doamna Elena Meleca – meşteriţă din localitatea Coşniţa. Dna Maria Jimbei – vicepreşedintele raionului Dubăsari a felicitat publicul cu Crăciunul şi sărbătorile de iarnă, dorindu-le tuturor sănătate, fericire, bucurii şi noi realizări în noul an 2019.
Aducem sincere mulţumiri Consiliului raional Dubăsari, administraţiilor publice locale de nivelul I, colectivelor folclorice, conducătorilor artistici, casei raionale de cultură,  spectatorilor, tuturor participanţilor la acest minunat eveniment pentru susţinerea şi delegarea colectivelor la eveniment.
 Marina Nicolaev,
 specialist principal Direcţia cultură şi turism
 
 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Festivalul raional „Aho – aho răsună Nistrul” ediţia a XIV-a - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta