Festivalul cântecului pascal, ediţia 2016
Festivalul cântecului pascal, ediţia 2016

Ediţia 2016 a Festivalului cântecului pascal s-a desfăşurat în casa raională de cultură a c. Coşniţa. La festival au participat elevii gimnaziilor şi liceelor din raion. În total 14 colective corale au intonat cântări pascale, bucurând inima numeroşilor credincioşi dornici de hrană duhovnicească. Patricipanţii s-au învrednicit de diplome oferite de Direcţia Generală de Învăţămînt - o iconiţă şi cîte o carte de rugăciuni.
Acest festival contribuie la păstrarea frumoaselor tradiţii pascale, aducând în sufletele tuturor Bucuria Învierii. Important este faptul că, la această întâlnire de suflet participă tot mai mulţi copii, iar de rând cu ei pedagogi, părinţi şi rude. Astfel, trebuie să cultivăm frumosul şi valorile noastre creştine, care sunt cel mai viu redate prin cântece şi expoziţii tematice. Cea mai sublimă este tema pascală, trăită cu deosebite emoţii de fiecare credincios. Or, toate evenimentele religioase din anul bisericesc culminează cu Învierea, sărbătoare care trebuie adusă în inima celor din jur.
Fie ca aceste eforturi de a reda bucuria praznicului să lase urme binecuvântate în inima şi conştiinţa celor care cântă şi ascultă aceste rugăciuni pascale!

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Festivalul cântecului pascal, ediţia 2016 - Title: Title general site

,