Harta site-ului
Ajutor
Evaluarea instituţiilor de învăţământ general
Evaluarea instituţiilor de învăţământ general

La data de 24 august 2020, şefa Direcţiei Învăţământ General, doamna Braducean Larisa, în colaborare cu vicepreşedintele raionului, domnul Grigoriev Sergiu, şi colaboratorii DÎG s-au deplasat în instituţiile de învăţământ din raion cu scopul de a verifica nivelul de pregătire a instituţiilor preşcolare, gimnaziale şi liceale către noul an şcolar 2020. Situaţia pandemică în anul de studii 2020 - 2021 necesită respectarea unui şir de Instrucţiuni care nu au fost până anul acesta, dar cărora avem obligaţiunea de a ne subordona. Directorii instituţiilor de învăţământ împreună cu primarii din localităţi au întreprins un şir de măsuri pentru respectarea securităţii copiilor şi a elevilor instituţionalizaţi în sistemul educaţional. În linii generale, majoritatea directorilor au făcut tot posibilul, câteodată şi imposibilul, dar au pregătit instituţiile către noul an şcolar. Lacunele depistate au fost menţionate şi directorii au luat act de control în rectificarea problemelor depistate întru respectarea obiectivelor şi stipulărilor reglementare. Bucură faptul că primarii din localităţile rurale au fost prezenţi în instituţiile de educaţie timpurie şi şi-au exprimat atitudinea faţă de unele articole din Regulamentul de funcţionare a grădiniţelor în situaţia pandemică. În context deschis au atenţionat membrii Comisiei despre neclarităţile întâlnite, dar şi despre atitudinile pe care le au faţă de unele puncte din Regulament, deoarece contrapun securităţii copiilor din grădiniţe.
Doamna Braducean Larisa, şef Direcţie Învăţământ General, a venit în faţa managerilor instituţiilor cu un şir de sfaturi, dar şi soluţii pentru funcţionarea eficientă a şcolilor şi a grădiniţelor.
Starea generală a instituţiilor şi a terenului aferent este bună, rămâne a lucra conform modelelor selectate pentru începutul, dar şi funcţionarea în continuare a instituţiilor. Toate măsurile luate de către managerii şcolari reiese din Modelul selectat, dar şi din posibilităţile financiare pe care le au instituţiile la momentul de faţă. Modificările financiare permit procurarea ustensiilor, materialelor de dezinfectare, prelucrare a sălilor, coridoarelor reieşind din obligativitatea managerilor de a asigura securitatea copiilor, elevilor, a angajaţilor în domeniul didactic şi auxiliar, igienizarea tuturor spaţiilor din instituţiile pe care le conduc.
La data de 25 august 2020, în comuna Coşniţa se va desfăşura şedinţa extraordinară a Comisiei Situaţiilor Excepţionale la care au fost invitaţi managerii şcolari pentru a raporta despre nivelul de pregătire a instituţiilor pe care le conduc, dar şi despre lacunele de moment pentru a găsi căi de rezolvare. De asemenea, la şedinţă vor fi prezenţi, conform invitaţiilor, şi primarii din localităţi.
Doamna Braducean Larisa, şef DÎG aduce mulţumiri managerilor preşcolari şi celor din instituţiile de învăţământ gimnazial şi liceal pentru atitudinea şi responsabilitatea pe care o au în funcţie de conducători ai instituţiilor de învăţământ.
Violeta Nakai – Tolstenco, şef Secţie politici educaţionale, DÎG

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Evaluarea instituţiilor de învăţământ general - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta