Harta site-ului
Ajutor
Cooperare RIAM - AICAR
Cooperare RIAM - AICAR

Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova (RIAM) a semnat două Acorduri de colaborare cu Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR) şi Parcul Industrial Galaţi.
 
La eveniment au participat managerii celor 9 incubatoare de afaceri din Republica Moldova şi reprezentanţii a 11 incubatoare din România. De asemenea, au participat 30 de companii rezidente a incubatoarelor de pe ambele maluri ale Prutului, interesate în contacte comerciale.
 
Evenimentul a fost organizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie şi DAL Consulting din Iaşi, România.
Scopul evenimentului a fost de a crea un parteneriat de durată între cele două reţele de incubatoare RIAM şi AICAR, atât la nivel de echipă managerială, cât şi la nivel de companii-rezidente, precum şi crearea posibilităţilor pentru start-upuri şi structuri de sprijinire şi dezvoltare a afacerilor după modele europene.
 
Potrivit organizatorilor, parteneriatul creat va permite consolidarea relaţiilor reciproc avantajoase dintre incubatoarele de afaceri prin schimb de experienţă, transfer de tehnologii şi stabilirea parteneriatelor în business.
 
Iulia Iabanji, Director general ODIMM a menţionat că semnarea acordului de parteneriat între RIAM şi AICAR va contribui la promovarea rolului incubatoarelor de afaceri în dezvoltarea economiei regionale prin susţinerea creării companiilor noi şi acordarea suportului în faza de lansare şi penetrare pe piaţă.
 
Conform Iuliei Iabanji incubatoarele sunt partenerul primar al ODIMM-ului în procesul de consultanţă şi informare a mediului de afaceri, privind mecanismele şi instrumente de sprijin pentru sectorul ÎMM.
 
Vajda Lajos, Preşedintele AICAR a prezentat membrii reţelei metodele de conlucrare a acestora şi scheme inovative de suport în business utilizate de incubatoare ca instrumente de extindere a relaţiilor la nivel regional, national şi internaţional.
 
De asemenea în cadrul evenimentului a fost prezentată Reţeaua Întreprinderilor Europene (EEN) şi punctele de contact din ambele ţări, care oferă mai multe oportunităţi pentru internaţionalizarea afacerilor. În special oportunități de creare a parteneriatelor, posibilități de informare şi consultanţă despre piața UE, organizarea evenimentelor de brokeraj, oportunități de instruire, precum şi susţinerea inovării - transfer de know-how şi de tehnologii.

În a doua parte a zilei a fost organizat un eveniment de brokeraj, unde antreprenorii au avut posibilitatea să stabilească contacte noi și să identifice potențialii parteneri de afaceri.
 

Cele 9 Incubatoare de Afaceri, deschise în raioanele ţării au misiunea de a crea un mediu de suport antreprenorial pentru dezvoltarea rapidă şi de durată a strategiilor de afaceri ale firmelor incubate şi dezvoltarea economică locală prin crearea de noi companii şi locuri de muncă.

                                                  EUGENIA NIRCA, administrator IP IARD
 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Cooperare RIAM - AICAR - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta