Consiliul raional Dubăsari s-a convocat în ședință extraordinară de lucru
Consiliul raional Dubăsari s-a convocat în ședință extraordinară de lucru

Astăzi, 20 mai, în temeiul art.45, al.(2) și al.(3), art. 53, 54 din Legea privind administraţia publică locală nr. 436/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul raional Dubăsari, s-a convocat în ședință extraordinară de lucru. Cei 23 consilieri raionali din nrul total de 27 aleși, s-au adunat în sala de ședințe, et. III, din incinta Î.M. Centrul de odihnă pentru copii și tineret „Prietenia” unde au pus în discuție ordinea de zi propusă spre examinare.  
Ulterior, consilierii au votat președintele ședinței (dl Valeriu DRIGA) și secretariatul numeric din 3 persoane fiind și numărători (Valeriu POPUȘOI, Maria JIMBEI, Petru PORUBIN).
Toate cele 6 proiecte de decizie propuse, au fost avizate pozitiv de către Comisiile de specialitate și cu votul majorității consilierilor prezenți au fost aprobate.
1. Cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2024. Raportor: Larisa Braducean, șefă interimară Direcția educație.
2. Cu privire la aprobarea hotarelor unor unități administrativ-teritoriale ale raionului Dubăsari. Raportor: Serghei Guvir, șef Secția agricultură și cadastru.
3. Cu privire la instituirea Comisiei raionale privind atribuirea serviciilor regulate de transport rutier. Raportor: Sergiu Grigoriev, președintele raionului.
4. Cu privire la rectificarea bugetului raional. Raportor: Olga Loghinov, șefă interimară Secția finanțe.
5. Cu privire la operarea unor modificări în deciziile Consiliului raional Dubăsari nr. 1/9 și 1/11 din 12.02.2024. Raportor: Sergiu Grigoriev, președintele raionului.
6. Cu privire la operarea unor modificări în Programul raional de reparație și întreținere a drumurilor publice locale de interes raional pentru anul 2024. Raportor: Alexandru Reul, vicepreședintele raionului.

În urma cererilor de demisie a 2 consilieri dnii Alexei GAFELI și Vladimir IZMAN, aleșii raionali au fost substituiți cu dnii Ștefan DRIGA și Valeriu LAPȘIN.
Marina LUPAȘCO, specialist superior

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul raional Dubăsari s-a convocat în ședință extraordinară de lucru - Title: Title general site

,