15 mai ”Ziua Internațională a Familiei”
15 mai ”Ziua Internațională a Familiei”

Ziua de 15 mai a fost declarată "Ziua Internațională a Familiei" prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile familiei – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate.
În intenția comunității internaționale Ziua Familiei este menită a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.
În fiecare an, în Republica Moldova se organizează diverse manifestări cu caracter festiv pe această temă. În acest scop în unele localități din raionului Dubăsari  s-au desfășurat diverse acțiuni:
În s.Ustia  s-au petrecut diferite activități cu copiii, desenul pe asfalt cu genericul ,,Familia în ochii copiilor,, unde copii au fost premiaţi cu cadouri. Asistentul social, şefa bibliotecii publice și directorul casei de cultură au vizitat cele mai longevive cupluri, cea mai tînără familie și familii care au crescut și educat cei mai mulți copii, cărora le-au fost înmînate flori.
În s.Oxentea, în incinta bibliotecii sătesti a fost organizată o expoziţie de cărți despre familie, totodată a fost organizată o masă rotundă cu genericul ,,Familia-mijloc eficient de asigurare a continuității generațiilor. Familia Leca Nicolai si Olga care au educat 7 copii au fost felicitați cu un mic cadou.
În s. Marcauți  au fost apreciate cele  mai durabile familii, cea mai unită familie, cea mai numeroasă familie, si familiile care luna aceasta celebrează  50 ani de casnicie cu diplome de merit .
În s.Molovata-Noua s-a petrecut șezetoare, expoziție literară cu recital de poezii ,,Cartea lumina familiei de ieri, de azi, de mîine,, Ziua uşilor deschise la muzeul istoric și etnografie cu prezentarea expoziției foto în tradiții și obicei a familiei, concursul desenelor ,,Familia mea,, cu participarea elevilor din gimnaziul ,,A.Codru,,  și a copiilor din grădinița de copii ,,Lăstăraș,,. S-a mai petrecut si o serată literar – muzicală dedicată Zilei Internaționale a Familiei.
În s.Molovata, în incinta bibliotecii, a fost organizată masa rotundă unde au fost invitate familii cu mulți copii, familii cu ambii părinți invalizi, copiii invalizi, au fost organizate concursuri cu familiile cititoare, jocuri distractive, desen pe asfalt despre familie.
În s. Holercani s-a organizat  un concert împreună cu lucrătorii casei de cultura, şefa bibliotecii a organizat o expoziție de carte, a fost petrecut concursul desenelor, elevii  Liceului au recitat poezii cu prilejul  Zilei Familiei. La concertul dedicat  tuturor familiilor din comunitate au fost prezenți si familii tinere, elevi, părinții copiilor care au participat la activități.
În s.Doroțcaia în incinta liceului teoretic Doroțcaia s-a organizat concurs de eseuri cu genericul ,,Valori familiale, valori naționale", concurs de desene ,training pentru părinți și copii ,,Împreună suntem o familie,,.
 
Tatiana LIŞMAN,
șef serviciu asistență socială comunitară

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

15 mai ”Ziua Internațională a Familiei” - Title: Title general site

,