La 1 mai 1886 peste 300 000 de muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărșăluit pentru a-și susține cauza, fiind prima dată când a fost sărbătorită ziua de 1 Mai. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au participat 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piața Heymarket din Chicago, unde numărul greviștilor ajunse la peste 65 000, lucrurile au escaladat și poliția a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morți și răniți.

În 1889, Congresul Internaționalei a II-a a decretat 1 Mai ca Zi internațională a muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. Primele manifestații au avut loc în 1890, atât în SUA, cât și în principalele țări europene. De atunci, an de an, în această zi muncitorii au prilejul să-și exprime public cererile privitoare la condiții mai bune de muncă.

Statele Unite și Canada sărbătoresc Ziua muncii în prima zi de luni a lunii septembrie. În SUA, președintele Grover Cleveland (1885-1889 și 1893-1897) îngrijorat de amenințarea politică a acestei sărbători create de socialiști a decretat în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Și în anii 50, președintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeași politică, declarând ziua de 1 mai, Ziua loialității în SUA.

În perioada comunistă, în statele socialiste se desfășurau manifestații ample la care participau oamenii muncii, tinerii și sportivii. Era un prilej de a se „raporta marile realizări”.

În prezent, în cele mai multe state, ziua de 1 mai este zi liberă — numită Zi a muncii sau a muncitorilor.