Harta site-ului
Ajutor
Ziua Internaţională a cărţii şi Ziua Bibliotecarilor
Ziua Internaţională a cărţii şi Ziua Bibliotecarilor

În fiecare an, la data de 23 aprilie, sînt marcate două evenimente care au ca centru cartea şi cititorii: este vorba despre Ziua Internaţională a cărţii şi drepturilor de autor şi Ziua Bibliotecarilor care sînt organizate în scopul promovării lecturii, publicării şi drepturilor de autor.

Nu a trecut fără atenţie aceste sărbători nici în r. Dubăsari. Astfel, la 24 aprilie în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” Coşniţa promovarea cărţii şi a lecturii s-a făcut prin intermediul Concursului literar „La izvoarele înţelepciunii” unde a participat cîte un elev din fiecare instituţie de învăţămînt preuniversitar din raion, cîştigători ai etapei locale. La acest concurs au fost invitate şi bibliotecarele atît din instituţiile de învăţămînt, cît şi cele de la bibliotecele publice pentru care elevii din cl. a X-a ai L.T. „Ion Creangă” Coşniţa au pregătit un buchet de flori şi cuvinte frumoase.

Prin dispoziţia preşedintelui r. Dubăsari, dl POLICINSCHI Gr. au fost menţionate cu diplome de merit bibliotecarele Verlan Valentina, şef biblioteca publică, s. Molovata Nouă, Roşca Raisa, şef biblioteca publică, s. Cocieri, Nirca Maria, şef biblioteca pentru copii, s. Cocieri, Oxente Vera, şef biblioteca pentru copii, s. Molovata, Procop Eugenia, şef biblioteca publică, s. Molovata, Leunti Elena, bibliotecară, gimn. Oxentea, Platon Ana, bibliotecară, gimn. Ustia, Chirilov Eugenia, bibliotecară, gimn. Pîrîta, Meleca Valentina, bibliotecară, Liceul Teoretic  „Ion Creangă” Coşniţa.

Stimate bibliotecare! Vă felicităm cu Ziua Bibliotecarului şi vă dorim sănătate pentru a reuşi să vă desfăşuraţi eficient activitatea profesională, buna înţelegere, realizări şi împliniri în toate! Fie ca tot altruismul cu care V-aţi dăruit slujirii cărţii să Vă aducă tot ce-i mai frumos şi mai bun pe acest pămînt!

Să aveţi copii dornici de cunoştinţe,

O viaţă dulce alături de cele mai dragi fiinţe,

Mereu să fiţi o floare între flori

Şi-o bună călăuză pentru cititori!

 

Isaicul Svetlana,

specialist-coordonator, metodist

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Ziua Internaţională a cărţii şi Ziua Bibliotecarilor - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta