Harta site-ului
Ajutor
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A OAMENILOR ÎN VÎRSTĂ
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A OAMENILOR ÎN VÎRSTĂ

       A devenit deja o tradiţie frumoasă ca la 1 octombrie să celebrăm Ziua internațională a oamenilor în vîrstă, sărbătoare dedicată celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet urmele experienţelor trăite pe parcursul vieţii.
   În această zi semnificativă, Direcția asistență socială și protecția familiei Dubăsari exprimă profunda recunoştinţă pentru persoanele în vîrstă, care au adus o enormă contribuţie în folosul întregii societăţi. Nu trebuie să-i uităm pe cei care, zeci de ani, şi-au făcut datoria faţă de ţară, faţă de generaţia actuală; nu trebuie să uităm eforturile şi sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca cei de azi să construiască viitorul.
     Bătrînii sînt cei la care mergem după un sfat, după ajutor şi susţinere cînd ne e greu. Ei sînt cei care păstrează vii focurile  familiilor noastre, ei sînt rădăcinile stabilității noastre.
     De aceea, Ziua Mondială a oamenilor în etate nu trebuie sa fie doar un act de celebrare, doar un omagiu adus celor ajunşi în această etapă a vieţii, cînd sufletul se hrăneşte numai cu amintiri, ci şi un prilej de reflecţie asupra condiţiei  pensionarilor, un prilej de a face mai bine cunoscute problemele reale, multe, foarte grele, pe care le au de rezolvat oamenii vîrstnici. Noi sîntem cei  care trebuie să promovăm imaginea pozitivă a vîrstnicilor în societate și să facem vocile lor auzite.
      Dragii noştri, cu multă recunoştinţă şi respect, vă urăm sănătate, împlinire sufletească, să aveţi parte de o bătrîneţe fără tristeţe,să nu rămîneți niciodată singuri,  iar grija celor din jur să vă bucure mereu sufletul.

                                                                                                                                                                          Cu profund respect, 
                                                                                                                                                                          Șef adjunct DASFP 

                                                                                                                                                                           Constantinov Elena

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A OAMENILOR ÎN VÎRSTĂ - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta