Harta site-ului
Ajutor
Ziua Internațională a Francofoniei
Ziua Internațională a Francofoniei

O frumoasă tradiţie face ca în fiecare an, la 20 martie, să fie sărbătorită în lume Ziua internaţională a Francofoniei. Această dată simbolizează semnarea, în 1970, la Niamey, în Niger, a Convenţiei prin care era creată Agenţia de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), care astăzi poartă numele de Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei (AIF), principalul operator al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Dacă geograful francez Onésime Reclus, creatorul cuvântului „francofonie”, pe la finele veacului al XIX-lea, îi conferea o dimensiune strict geo-lingvistică, la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu crearea unor asociaţii internaţionale (în domeniul scrisului, jurnalismului, educaţiei, dreptului, sociologiei, economiei şi comerţului, mediului înconjurător etc.), termenul capătă o dimensiune culturală, urmând să se instituţionalizeze cu prilejul primei Conferinţe a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor având limba franceză în comun, din 1986, de la Versailles.

Din acel moment, Francofonia, cu un „F” majuscul, devine un cuvânt a cărui principală dimensiune este cea politică.

Urmare a reformelor sale instituţionale şi Cartei sale, Francofonia a devenit „globală şi universală”. Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) a dobândit statut de observator la Naţiunile Unite, având relaţii de cooperare cu marile organizaţii internaţionale şi regionale, cum ar fi: Uniunea Europeană, Uniunea Africană, Organizaţia Statelor Americane, Commonwealth, Liga Arabă. În aceste acţiuni, OIF se sprijină pe operatorii săi principali, cum sunt: Agenţia Interguvernamentală (AIF), Adunarea Internaţională a Parlamentarilor de Limbă Franceză (AIPLF), Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), Asociaţia Primarilor Metropolelor Francofone (AIMF), Forumul Francofon al Afacerilor (FFA), Postul TV5 Monde etc.

Iată raţiunea pentru care, în fiecare an, 20 martie este sărbătorit de cca. 200 de milioane de vorbitori de limbă franceză şi de cca. 800 de milioane de oameni de pe întreaga planetă, cetăţeni ai celor 56 de state şi guverne membre şi 14 cu statut de observator ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Ziua Internațională a Francofoniei - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta