Harta site-ului
Ajutor
Ziua Bibliotecarului
Ziua Bibliotecarului

 

Dragi bibliotecari, la 23 aprilie sărbătorim Ziua Bibliotecarului, această manifestare fiind în strânsă legătură cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Această frumoasă sărbătoare este o oportunitate pentru întreaga societate de a aprecia la justa valoare rolul cărţii ca temelie a culturii, educaţiei, comunicării şi vieţii sociale. Bibliotecile devin în acest fel un vehicul expresiv al progresului, iar Dvs., stimaţi bibliotecari, sunteţi cârmacii devotaţi ai acestuia.

 În Republica Moldova bibliotecile îşi onorează cu devotament nobila misiune de a educa noile generaţii, implicate fiind plenar în procesul social prin care moştenirea ştiinţifică, literară, artistică şi morală a societă- ţii este transmisă de la o generaţie la alta. Numai prin transmiterea fidelă a acestei moşteniri, prin cunoaşterea informaţiilor din trecut, care să permită obţinerea de noi informaţii, pot să progreseze statul şi poporul moldovenesc. Recunoaştem că astăzi ne confruntăm cu multe şi profunde dificultăţi materiale şi spirituale, pe bibliotecar, însă, îl găsim mereu la datorie, onorându-şi obligaţiunea cu multă conştiinciozitate, onestitate şi responsabilitate.
În contextul schimbărilor generate de globalizarea și dezvoltarea continuă a tehnologiilor informaționale, bibliotecile devin o component majoră a industriei cunoașterii, iar bibliotecarii acceptă și explotează cu professionalism tehnicile modern, implimentează strategiile pentru dezvoltarea societății, astfel menținîndu-și și consolidîndu-și rolul său în asigurarea accesului la informație și cunoaștere.  
Ziua profesională a Bibliotecarului este, stimaţi prieteni, un prilej de a Vă exprima stima şi aprecierea pe care o meritaţi, din partea societăţii, recunoştinţa şi convingerea că sunteţi un factor constitutiv şi decisiv al culturii naţionale şi al sistemului educaţional, consilieri spirituali şi călăuze în ,,universul cunoaşterii”.
Vă mulțumim pentru aportul Dumneavoastră la formarea şi întreținerea spiritului comunitar, cultivarea pasiunii pentru lectură şi a respectului faţă de carte. Noi, realizări frumoase în activitate vă dorim, succese în educarea şi dezvoltarea interesului pentru Carte, Lectură şi Bibliotecă.
Solidari gândului că o carte bună sfinţeşte locul, ţinem să credem că bibliotecile din raionul nostru făuresc, zi de zi, acel templu al lecturii, aflat în căutarea unor noi proiecte şi iniţiative de valorificarea patrimoniului cultural.

Ciudin Natalia, specilalist în domeniul biblioteci

Direcția cultură și turism

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Ziua Bibliotecarului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta