Harta site-ului
Ajutor
Vizita ministrului sănătăţii la Corjova
Vizita ministrului sănătăţii la Corjova

Pe data  de 8 iunie la Corjova în vizită a venit Ministrul Sănătăţii,  Andrei Usatîi, la invitaţia Asociaţiei veteranilor războiului din 1992 "Corjova”. Vizita ministrului în stînga Nistrului a fost legată de iniţiativa de a construi un centru medical modern în Corjova. Ideea construcţiei unei asemenea insituţii a venit în urma evualuării sănătăţii veteranilor războiului de pe Nistru, mulţi dintre aceştia avînd nevoie de programe de recuperare. Dl ministru a adus la cunoştinţa celor prezenţi  la adunare despre planurile şi politicile în domeniul sănătăţii, nemijlocit ceea ce se va face în raionul Dubăsari anul acesta. La întrunire au fost prezenţi   reprezentanţi ai Consiliului raional Dubăsari, în persoana  vicepreşedintelui raionului, Maria Jimbei, şef IMSP CMF Dubăsari, dl Vasile Gulica şi dl Valeriu Miţul, preşedintele de onoare a Asociaţiei veteranilor din Corjova, fostul primar a satului Corjova şi reprezentanţi din toate satele vizate.  În raportul său ministrul,  în linii generale ne-a relatat următoarele: „Începînd cu 1999 şi pînă azi, o direcţie importantă este dezvoltarea segmentului de asistenţă medicală primară, sau cum se numeau anterior, ambulatorii, pentru a spori  în rîndul populaţiei accesul la serviciile medicale la locul de trai. Din aceste considerente avem o conlucrare cu partenerii străini şi începînd cu 2000 încoace am dezvoltat o reţea de centre de sănătate în toată Republica Moldova. Astăzi avem 262 de centre rurale. La ele sînt ataşate şi 705 oficii ale medicilor de familie, care au permis creşterea calităţii serviciilor prestate. Nu lucrează doar un felcer şi o soră medicală, ci şi un medic de familie cu 3 surori medicale. În total avem 700 asistente medicale în toată ţara.  Acum sîntem în faza de fortificare, de consolidare a acestor centre de sănătate. Anul acesta vom construi 74 de centre de sănătate în localităţile ţării. În acelaşi timp s-a proiectat începerea construcţiei unui asemenea centru de sănătate în satul Cocieri, pentru populaţia din zona respectivă. Dar acest centru va fi puţin diferit de cele existente  în raioanele Orhei, Criuleni, Anenii Noi şi Ialoveni. Prin ce va fi diferit? Vom avea în acest centru un dispozitiv radiologic modern, digital. El va permite să efectuieze toate examinările radiologice, mamografie, gastroscopie. Acest dispozitiv va fi adăugător la acelea, care există în alte centre, pentru a face un minicentru diagnostic pentru satele din zonă. În plus va fi plasat şi un ultrasonograf modern ( pentru organele abdominale,  inimă, vase, ginecologie şi organele rectale). Spre deosebire de alte centre vom plasa şi un laborator, care va avea şi componentul hematologie, analizele de sînge, de urină – biochimie, adică tot ce ţine de proba ficatului, rinichilor şi imunologie. În cazul reumatismului, bolilor sistemice, toate acestea analize vor fi automatizate. Va fi instalat şi un fibrogastroscop, un cabinet stomatologic performant. Cred că centrul va fi gata în anul acesta. Proiectarea deacum e finalizată, este determinat teritoriul. Acum contactăm un antreprenor, care va începe construcţia. Aceasta va fi o casă cu un etaj, circa de 350 m2.  Este important de avut căi de acces pentru ambulanţe. Partea a doua constă în sectorul spitalicesc şi sectorul specializat consultativ. Cetăţeanul din Cocieri, de exemplu, nu poate să-şi satisfacă toate necesităţile.  Pînă acum eraţi  îndreptaţi la Criuleni.  După o amplă discuţie cu specialiştii în domeniu am realizat că este mai raţional ca toate consultaţiile şi internările să se facă la spitalul republican, direct acolo. Să nu aveţi nimic comun cu Criuleni, să aveţi drum direct la Chişinău. Cam asta ar fi în linii generale structura segmentului Cocieri, Molovata, Corjova şi satele din preajmă pentru asistenţa medicală primară. 
       Există şi o altă problem – în Corjova nu avem Oficiul medicului de familie. Eu zic ca împreună cu dl Valeriu Miţu să căutăm posibilitatea ca acest oficiu să fie deschis. Îmi iau angajamentul  ca într-un an şi jumătate să-l construim din banii CNAM-lui,  o să coste cam  vreo 2 mln.  Sistemul Republicii Moldova este bazat pe asigurări obligatorii de sănătate, ceea ce înseamnă, că cei ce muncesc şi au venituri - plătesc obligatoriu pentru asistenţa medical. Statul îşi ia rolul de asigurator pentru anumite categorii: preşcolari, pensionari, elevi, studenţi ş.a.   Acum se discută introducerea şi combatanţilor în această categorie.  Noi pregătim  acuma modificarea, fiind că este un lucru imperios necesar. Consider că vom reuşi. Bugetul anului 2012 este bunişor, avem circa 4 mlrd 400 mln lei pentru sistemul sănătăţii, dintre care 4 mlrd statul le oferă categoriilor menţionate mai sus. Toate diagnosticările combatanţilor vor fi făcute gratis la centrul de diagnostică în viitorul cel mai apropiat. 
        Vă promit că voi veni mai frecvent încoace, mai ales cînd  va începe construcţia, pentru a finaliza totul cît mai repede şi mai calitativ.”
      În treacăt ministru a vizitat terenul, unde va fi construit minicentrul de sănătate. Deasemenea a vizitat şi  oficiul medicului de familie  din Cocieri unde a putut să discute cu colaboratorii oficiului, dar şi cu pacienţii prezenţi la consultaţii, despre calitatea serviciilor prestate de catre lucrătorii medicali.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Vizita ministrului sănătăţii la Corjova - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta