Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Vizita asociațiilor de veterani din Republica Moldova și România la Consiliul raional Dubăsari Vicepreședintele raionului dl Vladimir IZMAN de comun cu secretarul Consiliului raional Dubăsari dna Maria JIMBEI, și șeful Secției administrație și servicii publice dl Iurie CAZAC, s-au întâlnit, la data de 15 septembrie curent, în incinta Consiliului raional, cu delegația Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) din România, condusă de Marius Apostol și reprezentanții Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova (UNVRI RM), condusă de președintele Radu Prisac. În cadrul întrevederii, veteranii celor două țări au discutat despre legislațiile Republicii Moldova și a României cu privire la veteranii de război, asistența socială, drepturile, realizările în domeniu dat, dar și aspirațiile celor care au luptat pentru independența statului. Părțile au subliniat necesitatea susținerii și în continuare a veteranilor de război și membrii familiilor acestora, în același timp accentuând necesitatea operării unor modificări la legislația în vigoare cu privire la problemele veteranilor de război, care și-au făcut datoria față de țară, neam, chiar și cu prețul vieții, conform jurământului depus. La final de ședință, participanții au făcut o fotografie de grup și au depus coroane de flori la monumentul eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru din 1992 din centrul satului Coșnița. Tatiana GHERB, Specialist principal |
Lasa un comentariu