Harta site-ului
Ajutor
Veteranii războiului din 1992 și-au ales noul Președinte și Consiliul Asociației raionale
Veteranii războiului din 1992 și-au ales noul Președinte și Consiliul Asociației raionale

În perioada 13- 14 septembrie curent, la solicitarea veteranilor războiului de pe Nistru din 1992 din platourile Coșnița, Cocieri și Ustia, a fost organizată Adunarea Generală a Veteranilor de Război. În cadrul Mitingului de comemorare și Adunării Generale a fost adus un omagiu fostului Președinte al Asociației regretatului Andrei AGATIEV, inclusiv celor căzuți în timpul războiului și până în prezent. Adunarea dată a avut ca scop și ca punct principal pe ordinea de zi– Alegerea Președintelui pentru următorii 4 ani, reprezentanților Consiliului Asociației, organizarea mesei rotunde cu participarea reprezentanților Pralamentului, Guvernului, societății civile de pe ambele maluri ale râului Nistru, promovarea Păcii și comunicării între veterani și autorități, cetățenii de pe ambele maluri ale rîului, promovarea modului sănătos de viață, prin intermediul sportului. Întrunirea a avut loc în incinta Casei raionale de cultură și Centrului raional- Prietenia din satul Coșnița. Au fost propuse mai multe candidaturi, dar cu majoritatea voturilor a fost ales în funcția de Președinte al Asociației raionale dl Victor TIMUȘ din satul Molovata Nouă, la funcția de Vicepreședinți au fost aleși: dl Valeriu MIȚUL, platoul Cocieri; dl Anatol CIBOTENCO, platoul Coșnița și dl Grigore GUPSA, platoul Ustia, în funcția de Secretar al Asociației dl Sergiu ȚANGA, satul Coșnița. Ca membri ai Consiliului au fost desemnați Președinții Asociațiilor Locale, ceea ce a și fost acceptat unanim.
În a doua jumătate a zilei, a fost organizată masa rotundă cu genericul “O țară integră ne dorim” în incinta Casei raionale de cultură. În legătură cu faptul că în Republica Moldova a fost aleasă o guvernare nouă și de precedenta guvernare au fost comise mai multe greșeli ce ține de acordurile semnate în privința acordării atenției veternailor, la întrunirea dată au fost invitați mai mulți factori de decizie din Administrația Publică Centrală, Parlament și societatea civilă. Astfel ne-au onorat cu prezența: dl Igor MUNTEANU- Deputat în Parlament, Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe; dna Stela MACARI, Deputat în Parlament; dl Mihai TOMACINSCHI, Consilierul Ministrului Afacerilor Interne, pe problemele veteranilor de războiul din 1992; dl Anatolii COCIUG, Consilierul Ministrului Apărării; șeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului dl Veaceslav URSU; Director executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale  (IDIS) „Viitorul” Liubomir CHIRIAC; Avocatul Asociației Promo-Lex - Pavel CAZACU; dl Viorel FURDUI, Director executiv Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM); Șef- adjunct al Biroului politici de reintegrare dl Nicolae AFANAS; reprezentanții Comisiilor Unificate de Control; Inspectoratului de Poliție Dubăsari, Inspector șef Dorin BÎNȚU; dl Grigore POLICINSCHI Președintele Raionului Dubăsari, reprezentanți ai Consiliului raional, reprezentanți ai Autorităților publice locale din raion.
La întrunire au fost discutate mai multe probleme ce țin de situația veteranilor de război, atenția reprezentanților Autorităților Publice Centrale de la Chișinău față de localitățile aflate în zona de securitate, necesitatea de a revedea unele aspecte ce țin de Legea cu privire la veterani, Hotărirea de Guvern ce ține de eliberarea legitimațiilor pentru participanții la război, asigurarea garanțiilor sociale aleșilor locali, și voluntarilor care au luptat în 1992 și au muncit până în prezent în condițiile zonei de securitate, atitudinea instituțiilor medicale față de veterani, pregătirea și dotarea acestora cu materiale, cu medicamente necesare veteranilor inclusiv la capitolul chirurgie, problemele ce țin de educația patriotică a tinerei generații, predarea istoriei în școli, implicarea primăriilor din teritoriu pentru susținerea asociațiilor locale, necesitatea majorării a Fondului de Reintegrare și utilizarea eficientă a acestora, susținerea prioritară a Raionului Dubăsari cu proiecte de dezvoltare social – economică, de infrastructură, susținerea dezvoltării economice și necesitatea de a urgenta descentralizarea administrativă a serviciilor și întărirea autonomiei locale, ș.a..
S-a discutat și despre greșelile, scăpările comise de fosta guvernare la semnarea acordurilor în ceea ce privește domeniul învățământ, asigurarea asistenței medicale, libera circulație la posturile vamale, întrebarea cu pământurile, dreptul de proprietate asupra terenurilor și prelucrarea acestora, securitatea localităților din stânga Nistrului, concurența neegală a agenților economici, oferirea legitimațiilor participanților la război: bucătari, șoferi, reprezentanți ai domeniului administrativ și economic implicați direct în acțiunile războiului din 1992.
Ca rezultat  al discuțiilor, dl Igor MUNTEANU și alți reprezentanți participanți la această întrunire au menționat despre importanța organizării acestei măsuri, dorința de a stabili o comunicare directă cu veteranii de război și structura asociativă raională prin organizarea anuală a asemenea întruniri, susținerea financiară a acestora, necesitatea organizarii unei ședințe de Guvern în teritoriul raionului Dubăsari, organizarea vizitei periodice a primelor persoane din Ministere, oficialilor din cadrul Agențiilor publice, Guvernului în teritoriu, organizarea unei Agentii- Departament pentru problemele veteranilor de război, necesitatea majorării Fondului de Reintegrare. A fost de asemenea apreciat parteneriatul dintre veteranii de război și Consiliul raional Dubăsari, care susține inițiativele veteranilor de război din teritoriu.
În a doua zi, după o seară de creație, organizată de Consiliul Raional Dubăsari la COCT Prietenia, au fost organizate competiții sportive la care au participat zeci de veterani la: volei, tenis de masă, șah și dame, tragerea otgonului. Tot odată, tradițional, a fost organizată în semn de recunoștință pentru cei căzuți pe câmpul de luptă, o masă de pomenire.
Veteranii, care au rezistat până la urmă în aceste două zile, și-au expus mulțumirea și satisfacția pentru organizarea acestei măsuri, pentru discuțiile purtate, fiind stabilite și noi relații de prietenie între veteranii din diferite localități.
Dorind succes noului Președinte ales, domnului Victor TIMUȘ, noi veteranii de război, ne exprimăm disponibilitatea de a-l susține pe dumnealui, de a purta discuții cu reprezentanții Guvernului, Pralamentului, altor reprezentanți ai Asociaților de Veterani, dar dorim să fim auziți, susținuți și ajutați pentru a avea o viață mai bună.
 
 
 
Valeriu MIȚUL,
Președintele de onoare al
Asociației locale de război Corjova 1992”

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Veteranii războiului din 1992 și-au ales noul Președinte și Consiliul Asociației raionale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta