Harta site-ului
Ajutor
Valeria Mamulat tânăra interpretă din raionul Dubăsari care se bucură de popularitate în lumea muzicii
Valeria Mamulat tânăra interpretă din raionul Dubăsari care se bucură de popularitate în lumea muzicii

„Principalul meu obiectiv nu este să fiu un “moment” în activitatea mea creativă, ci să rămân sinceră în inimile ascultătorilor”, este mottoul tinerei interprete Valeria MAMULAT, care, recent, s-a lansat pe piața muzicală, cu primul clip video „Altă viață”. Tânăra interpretă este originară din satul Coșnița, raionul Dubăsari. Valeria este născută la data de 22 septembrie 1998 și pasiunea pentru muzică o are încă din copilărie.
,,Studiile în domeniul muzical le-am făcut la Colegiul de muzică Ștefan Neaga, dar de fapt muzica îmi este aproape de la vârsta de 7 ani, atunci când am pășit în clasa I. La moment învăț Marketing & Logistica la Academia de Studii Economice din Moldova, am ales această facultate având ca scop cunoașterea unui domeniu nou dar și pentru a învăța corect strategiile de marketing, care sunt aplicate în industria muzicală și nu numai. Pasiunea pentru muzică a venit treptat, încă de la o vârstă fragedă, din clasa I atunci când am început să cânt în cor, la vioară și iată că dintr-o simplă pasiune s-a transformat în ceea ce mă regăsesc cel mai mult astăzi”, ne-a relatat Valeria.
Talentul și calitățile muzicale, dra Mamulat le-a demonstrat pe parcursul anilor participând în cadrul a mai multor concerte atât în localitate cât și în afară.
„Despre vise nu prea îmi place să vorbesc pentru că le consider secrete, dar o să fiu fericită atunci când o să văd că mi-am atins scopul pe care îl urmez și la care muncesc zi de zi”, ne-a conchis tânăra dubăsăreancă.
Videoclipul și piesa lansate recent, care se bucură deja de popularitate în rândul oamenilor, textul și muzica îi aparțin protagonistei Valeria Mamulat cu susținerea Andreei Văduvă, Nicolae Movila și Anna Harea.
,,Ideea de videoclip a venit odată cu alcătuirea piesei, fiind o piesă cu un text liric, prin videoclip am încercat să redau emoțiile, trăirile și sentimentele din piesă pe ecran. Adevărata frumusețe și feminitate, abstracția completă de detalii inutile povestesc despre acea poveste de dragoste neîmplinită. Iar realizatorul videoclipului a reușit să transmită publicului atmosfera și emoțiile melodiei pe ecran”, a subliniat dra Mamulat.
Desigur că succesul de care astăzi se bucură Valeria, inspirația nu ar fi fost posibilă fără sprijinul celor mai importante persoane din viața ei, părinții Veronica și Vasile. ,,Părinții mei sunt cei care tot timpul mă susțin în ceea ce fac, ei sunt cei care cred în mine cel mai mult, și asta mă motivează ca să merg tot timpul înainte”, a remarcat Valeria Mamulat.
Marina LUPAȘCO,
redactor-șef

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Valeria Mamulat tânăra interpretă din raionul Dubăsari care se bucură de popularitate în lumea muzicii - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta