Harta site-ului
Ajutor
Un program complex de acţiuni pentru perioada lunii mai
Un program complex de acţiuni pentru perioada lunii mai

Avînd în vedere că în perioada decadei a II-a a lunii aprilie şi pe parcursul lunii mai sunt declarate marcante mai multe zile, în scopul bunei organizări şi desfăşurări în raionul Dubăsari a manifestaţiilor culturale ce cuprind tematicile respective, întru promovarea tradiţiilor naţionale, valorilor educativ - civice şi valorificarea potenţialului creator al tinerei generaţii, de către preşedintele raionului dl Grigore POLICINSCHI a fost aprobat un Program raional de acţiuni complex, propus de conducătorii serviciilor descentralizate ale Consiliului raional.

Conform programului respectiv, în localităţile raionului Dubăsari vor fi organizate mai multe evenimente, cele mai importante fiind: Sfintele Sărbători de Paşti (20 aprilie); Turneul comemorativ la mini-fotbal în memoria lui Boris Dovgani (25-26 aprilie), Ziua comemorării victimelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl şi ale altor avarii nucleare (26 aprilie), Ziua Drapelului de Stat (27 aprilie); Ziua Solidarităţii Muncii (1 mai); Turneul republican la mini-fotbal Guguţă, etapa raională (4 mai);  Excursii la muzeul din s. Doroţcaia (05 – 16 mai); Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941 – 1945 / Ziua Europei (9 mai); Şcoala Tînărului Conducător, ediţia a XIII-a, cu tematica „Păstrăm în suflet şi în gînd cu-i datorăm acest pămînt” (10 – 11 mai);  Ziua Familiei, organizarea concertelor, concursurilor de desene, esee (15 mai); Ziua lucrătorului din domeniul culturii (21 mai); Festivalul raional al orchestrelor de muzică aerofonă „Marşul Victoriei” (31 mai). De asemenea vor avea loc, vizite la domiciliu a veteranilor,  invalizilor şi participanţilor la război aflaţi în dificultate, expoziţii tematice în muzeele de istorie şi etnografie, expoziţii de desene, ore de dirigenţie consacrate acestor evenimente, conferinţe, concursuri tematice, ş.a.

De asemenea, a fost aprobat şi un Program raional de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea activităţilorce ţin de marcarea celei de-a 69-a aniversare de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945.

Nr. d/o

Activitatea

Termen de executare

Responsabili

  1.  

Lucrări de salubrizare la monumentele ostaşilor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Amenajarea teritoriilor publice în toate localităţile

01.05.14 -

31.05.14

APL de nivelul I, diriginţii, directorii adjuncţi pe educaţie, Conducătorii instituţiilor publice, CMCT

  1.  

Organizarea vizitelor la domiciliul a veteranilor de război ţintuiţi la pat, înmînarea ajutoarelor materiale unice

07.05.14

09.05.14

DAS, DÎTS,  directorii instituţiilor de învăţămînt, CMCT

  1.  

Identificarea necesităţilor de îngrijire socială la domiciliu şi acordarea unei atenţii sporite în procesul prestării serviciilor sociale invalizilor Marelui Război pentru  Apărarea Patriei anii 1941-1945

Pe parcursul anului

DAS, colaboratorii DCT,

APL niv I,

  1.  

Implicarea echipelor de voluntari în soluţionarea problemelor de ordin social-economic a veteranilor celui de-al II-lea RM, persoanelor asimilate şi văduvelor celor căzuţi pe cîmpul de luptă

Pe parcursul anului

DAS, DCT, APL niv I

  1.  

Organizare activităţilor de binefacere, realizate în comun acord cu agenţii economici în vederea acordării ajutoarelor materiale şi coletelor cu produse alimentare veteranilor de război şi familiilor acestora.

01.05.14-

09.05.14

DAS, APL niv I, colaboratorii DCT, agenţii economici

  1.  

Organizare şi desfăşurarea mitingurilor de comemorare a eroilor căzuţi în  Marele Război pentru  Apărarea Patriei din anii 1941-1945 cu depunere de flori şi recitaluri de poezii la mitingul de comemorare a eroilor căzuţi în  război

09.05.14

Primarii localităţilor, directorii instituţiilor din teritoriu, CMCT, Inspectoratul de Poliţie Dubăsari

  1.  

Acordarea ajutorului material unic veteranilor, văduvelor, invalizilor şi persoanelor asimilate participante în  Marelui Război pentru  Apărarea Patriei (anii 1941-1945)

01.05.14-

08.05.14

DAS, APL nivel I

  1.  

Organizare serviciului divin şi pomenire a ostaşilor căzuţi la datorie

09.05.14

Preoţii din localităţi

  1.  

Organizare concursului gazetelor de perete în instituţiile preuniversitare din raion

02.05.1412.05.14

DÎTS, Directorii adjuncţi pe educaţie, CMCT,

  1.  

Organizare concursului de eseuri

03.05.1412.05.14

DÎTS, DCT, directorii instituţiilor de învăţămînt

  1.  

Întîlniri cu veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei în cadrul orelor de dirigenţie

09.05.14

DÎTS, Asociaţia raională a veteranilor de muncă şi război

  1.  

Vizionarea de filme cu tematica ”Ziua Biruinţei”

04.05.14

12.05.14

DÎTS, directorii instituţiilor de învăţămînt

  1.  

Evoluarea orchestrelor de fanfară, la mitingurile comemorative la monumentele eroilor consacrat cele de-a 69-a aniversare a Victoriei în Marele Război Mondial pentru Apărarea Patriei

06.05.14

DCT, Directorii CC, conducătorii orchestrelor de fanfară

  1.  

Participarea la Festivalul republican şi Gala Laureaţilor, consacrat celei de-a 69-a aniversare de la Marele Război Mondial pentru Apărarea Patriei ”Cîntecele, Iubirii şi a Speranţei”, ediţia a XVII-a

13.04.14

07.05.14

DCT

  1.  

Prezentarea unui montaj ( 10-15 min) consacrat sărbătorii de 9 mai la monumentele eroilor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei

08.05.14

DCT, directorii instituţiilor de învăţămînt

  1.  

Organizare în bibliotecile publice din raion, la muzeele de istorie şi etnografie din satele Molovata Nouă şi Doroţcaia, a expoziţiilor de carte, documente şi materiale istorice consacrate Marei Victorii asupra fascismului şi marcării a 69-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă

02.05.14

09.05.14

DCT, Directorii CC, Bibliotecile raionului Dubăsari

  1.  

Organizarea orelor educaţionale cu participarea veteranilor de război şi a profesorilor de istorie în bibliotecile din raion cu tematica Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi prezentarea unor filme tematice.

02.05.14 -

09.05.14

APL  de niv I, CMCT, DÎTS, Şefii de Biblioteci publice

  1.  

Organizarea expoziţiilor de carte, a materialelor istorice şi victorinelor tematice, la tema :”Eu ţin minte, eu mă mîndresc”

02.05.14 -

09.05.14

Şefii de Biblioteci publice

  1.  

Organizarea în localităţile raionului a concertelor festive consacrate marcării celei de-a 69-a aniversare de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945.

09.05.14

Primarii localităţilor, DCT, Directorii CC, CMCT, Consiliile locale de tineret

  1.  

Reflectarea amplă în mass-media a evenimentelor ce ţin de pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor consacrate marcării celei de-a 69-a aniversare de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei (anii 1941-1945)

01.05.14 -

10.05.14

Redacţia ziarului raional ”Noutăţi Nistrene”

Pentru vizualizarea Dispoziţiei preşedintelui accesţi rubrica Transparenţa decizională / Dispoziţii.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Un program complex de acţiuni pentru perioada lunii mai - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta